Prinţul Philip, duce de Edinburgh, care s-a căsătorit cu regina Marii Britanii în 1947, a murit pe 9 aprilie la Castelul Windsor la vârsta de 99 de ani, iar moartea lui a lăsat “un gol imens” în viaţa suveranei.
Sâmbătă, o ceremonie funerară regală va fi organizată la Capela St. George a Castelului Windsor, într-un format redus din cauza restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus. Totuşi, funeraliile prinţului Philip vor include câteva elemente specifice pentru tradiţionala grandoare regală britanică.
Justin Welby, arhiepiscop de Canterbury, care va oficia slujba funerară alături de diaconul de Windsor, spune că ar fi greşit ca cineva să judece felul în care se simte regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, bazându-se doar pe felul în care suverana va arăta şi se va comporta în timpul funeraliilor, potrivit Agerpres.
“Ea este regina, se va comporta cu aceeaşi demnitate extraordinară şi cu acelaşi curaj extraordinar aşa cum a făcut dintotdeauna. Dar, în acelaşi timp, ea va spune adio cuiva cu care a fost căsătorită timp de 73 de ani”, a adăugat arhiepiscopul Justin Welby.
“Cred că acesta este un moment foarte profund în viaţa oricui, iar eu sper că întreaga naţiune, mă refer la cei care cred la fel ca mine, să se roage pentru ea, iar cei care nu cred, atunci să empatizeze cu ea şi să îi transmită din inimile lor condoleanţe şi speranţa că ea va găsi puterea de care are nevoie într-un moment plin de durere”, a adăugat arhiepiscopul de Canterbury.
Regina Elisabeta a II-a, care este liderul simbolic al Bisericii Anglicane, nu a mai fost văzută în public de la moartea soţului ei.
Al doilea fiu al cuplului regal, prinţul Andrew, a dezvăluit că mama lui a adoptat o atitudine stoică în urma decesului soţului ei, despre care a spus că “a lăsat un gol imens în viaţa ei”.
Funeraliile regale ale prinţului Philip - care nu vor avea forma unor funeralii de stat - vor avea loc sâmbătă, 17 aprilie, începând de la ora locală 14:00. Un minut de reculegere va fi ţinut în toată Marea Britanie de la ora locală 15:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News