Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Liderii UE aprobă noi sancţiuni contra Rusiei, inclusiv prin reducerea importurilor de petrol
WhatsApp
Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns la un acord, cu ocazia summitului de la Bruxelles, pentru impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv prin reducerea semnificativă a importurilor de petrol. Preţul petrolului crește marţi, după ce UE a acceptat să reducă importurile de petrol din Rusia, alimentând îngrijorările legate de o piaţă deja tensionată din punct de vedere al ofertei, pe fondul creşterii cererii înainte de sezonul de vârf al sezonului de vară în SUA şi Europa.

„Acord penru interzicerea exporturilor de petrol rusesc în Uniunea Europeană. Această măsură acoperă imediat peste două-treimi din importurile de petrol din Rusia, oprind o sursă uriaşă de finanţare a aparatului de război. Exercităm presiuni maxime asupra Rusiei pentru oprirea războiului", afirmă Charles Michel, preşedintele Consiliului European, într-un mesaj postat pe Twitter în cursul nopţii, la finalul primei zile a reuniunii speciale de la Bruxelles.

"Acest set de sancţiuni include alte măsuri cu efecte dure: eliminarea Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, din sistemul de tranzacţii SWIFT, interzicerea emisiei a încă trei posturi de stat din Rusia şi sancţionarea indivizilor responsabili de crime de război în Ucraina", a precizat Charles Michel.

La rândul său, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a salutat acordul privind sancţionarea industriei de petrol din Rusia. "Salut acordul Consiliului European din această seară privind sancţiuni asupra petrolului din Rusia. La modul concret, vor fi reduse cu 90% importurile de petrol din Rusia în UE până la sfârşitul anului", afirmă preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin Twitter.

Liderii UE aprobă noi sancţiuni contra Rusiei, inclusiv prin reducerea importurilor de petrol

 

Acordul este rezultatul unui compromis cu Ungaria, Slovacia şi Cehia, care s-au opus propunerii iniţiale a Comisiei Europene de a opri total, în mod etapizat, importurile de petrol din Rusia. Liderii UE nu au putut ajunge la un acord privind oprirea totală a importurilor de petrol din Rusia, astfel că au acceptat oprirea importurilor pe cale maritimă.

Polonia şi Germania au fost nevoite să ofere garanţii Ungariei, Slovaciei şi Cehiei că, în cazul în care Rusia va opri ca ripostă exporturile pe cale terestră, vor furniza petrol acestor ţări, afirmă oficiali UE citaţi de agenţia ANSA.

"Excepţiile temporare privind importurile de petrol prin oleoducte vor fi eliminate de Consiliul UE cât se poate de rapid", conform acordului UE.

În cursul dezbaterilor tensionate de la summit, premierul Ungariei, Viktor Orban, a criticat-o deschis pe Ursula von der Leyen. "Energia este prea importantă. Mai întâi, trebuie găsite soluţii cu statele membre, iar abia ulterior se aplică sancţiuni, nu invers, cum s-a procedat până acum", a afirmat Viktor Orban, adresându-i-se preşedintelui Comisiei Europene.

Pe agenda summitului special al Consiliului European, care va continua marţi, figurează evoluţiile conflictului din Ucraina, apărarea europeană, energia şi securitatea alimentară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
Spectacola.ro
01 dec 2022, 13:56
Astrosens.ro
29 noi 2022, 16:15
DCNews.ro
01 dec 2022, 14:13
DCBusiness.ro
01 dec 2022, 13:37
DCNews.ro
01 dec 2022, 14:13
DCMedical.ro
30 noi 2022, 11:34
Astrosens.ro
29 noi 2022, 16:15
DCBusiness.ro
01 dec 2022, 13:37
DefenseRomania.ro
17 noi 2022, 16:19
RadioDCNews.ro
13 noi 2022, 20:54
RadioDCNews.ro
13 noi 2022, 20:54
Spectacola.ro
01 dec 2022, 13:56
DefenseRomania.ro
17 noi 2022, 16:19
DCMedical.ro
30 noi 2022, 11:34