Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis a PROMULGAT legea. Indemnizația pentru creșterea copilului, MODIFICĂRI importante
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de recuperare a debitelor reprezentând indemnizaţie pentru creşterea copilului, informează Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ a fost adoptat, în 3 aprilie, de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

Obiectul de reglementare al legii îl reprezintă modificarea şi completarea OUG 111/2010, în sensul acordării indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului în cuantumul primit anterior, în cazul în care persoana intră în concediul pentru creşterea următorului copil înainte de 12 luni de la împlinirea de către primul copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei mai mic decât cel primit anterior, dar şi al exonerării de la plata debitelor create în sarcina beneficiarilor indemnizaţiei pentru creşterea copiilor, care au realizat venituri supuse impozitului pe venit, le-au declarat la organele fiscale competente, au achitat impozitele şi taxele prevăzute de legislaţia fiscală şi se încadrează în plafonul prevăzut.

"În situaţia în care persoana, care a beneficiat de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, naşte unul sau mai mulţi copii sau se află într-o nouă situaţie dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (2) într-o perioadă de până la 12 luni de la finalizarea concediului pentru creşterea copilului anterior, dacă din calculul indemnizaţiei conform art. 2 alin. (2) rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită pentru copilul anterior", prevede textul de lege.

Mai multe prevederi



O altă prevedere arată că, prin excepţie, plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptăţită se află în situaţia în care realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, al căror nivel net nu depăşeşte de 5 ori cuantumul minim al indemnizaţiei.

"Nu se consideră culpă a persoanei, în sensul prevederilor alin. (3), nedeclararea veniturilor pentru care persoana îndreptăţită şi-a îndeplinit obligaţiile fiscale prevăzute de lege", mai prevede textul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel