Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Kim Jong Un vrea să atragă atenția, dar Coreea de Nord se face de râs 
WhatsApp
Coreea de Nord a lansat miercuri un „proiectil necunoscut” care a părut să eşueze imediat după lansare, a anunțat armata sud-coreeană.

Publicitate

Lansarea are loc după ce Statele Unite şi Coreea de Sud au avertizat că nord-coreenii s-ar putea pregăti să testeze o rachetă balistică intercontinentală (ICBM).

Proiectilul a fost lansat de pe un aerodrom din afara capitalei nord-coreene Phenian, a precizat Statul Major Întrunit (JCS) al Coreei de Sud într-o declaraţie. „Se presupune că a eşuat imediat după lansare”, se arată într-un comunicat.

O sursă din cadrul Ministerului japonez al Apărării a calificat proiectilul drept o potenţială rachetă balistică, a relatat televiziunea publică japoneză NHK, potrivit Reuters.

Aerodromul a fost locul mai multor lansări recente, inclusiv pe 27 februarie şi 5 martie. Coreea de Nord a declarat că acele teste au fost pentru dezvoltarea unor componente ale unui satelit de recunoaştere şi nu a identificat ce rachetă a folosit, dar Seulul şi Washingtonul au spus că au fost teste ale unui nou sistem ICBM.

Sistemul este o producție 2020

 

Noul sistem ICBM, Hwasong-17, a fost prezentat la o paradă militară în 2020 şi a reapărut la o expoziţie de apărare în octombrie 2021.

Lansările din 27 februarie şi 5 martie nu au demonstrat întreaga rază de acţiune a rachetei, iar analiştii au spus că Nordul ar fi putut folosi doar o singură etapă a rachetei sau ar fi ajustat volumul de combustibil pentru a zbura la altitudini mai mici. Hwasong-17 ar fi cea mai mare rachetă intercontinentală a Coreei de Nord de până acum.

Coreea de Nord nu a mai testat o ICBM sau o bombă nucleară din 2017, dar a declarat că ar putea relua astfel de teste deoarece negocierile de denuclearizare cu Statele Unite sunt în impas, relatează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel