Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Kadîrov, liderul Ceceniei, a propus mobilizarea a jumătate din efectivele forţelor ruse de interne: "Vor distruge orice armată occidentală"
WhatsApp
Liderul Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, a propus mobilizarea a jumătate dintre efectivele forţelor de interne ruse şi de securitate pentru a participa la operaţiunea militară specială în Ucraina, care, în opinia sa, ar fi suficiente pentru a ''distruge orice armată occidentală''.
Cecenii care luptă pentru Ucraina văd șansa de a-și "elibera" patria

Această declaraţie a fost postată pe canalul său de Telegram. Kadîrov a precizat că, şi în cazul în care nu ar fi convocaţi rezerviştii, Federaţia Rusă ''dispune încă de rezerve colosale de personal, de angajaţi care au într-o mare măsură o bună pregătire fizică şi abilităţi de a mânui armele, cum ar fi cei din Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă (MCS), din Serviciul Federal al Magistraţilor (FCPP), Serviciul Federal de Securitate (FSB), Serviciul Federal de Pază şi Protecţie (FSO), Serviciul de Informaţii Externe din Domeniul Apărării (SVR), Serviciul Federal al Penitenciarelor (UFSIN), Serviciul Vamal Federal (FTS), Parchetul General Rus".

Kadîrov, liderul Ceceniei, a propus mobilizarea a jumătate din efectivele forţelor ruse de interne: "Vor distruge orice armată occidentală"

 

El a subliniat că, împreună cu reprezentanţii ministerelor de forţă, vor fi recrutate aproximativ cinci milioane de persoane fizice apte. ''Dacă sunt lăsaţi 50% din personal să-şi continue activitatea, atunci restul de 50%, cea de-a doua jumătate a acestora, în jur de 2,5 milioane de persoane pot distruge orice armată occidentală'', a spus el.

Liderul Ceceniei consideră că şefii acestor structuri numite de el mai sus pot începe deja optimizarea activităţii în acest sens.

Reamintim că pe data 21 septembrie preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret privind mobilizarea parţială. După cum a precizat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, se preconizează convocarea a 300.000 de persoane, adică 1,1% din rezerva de mobilizare.

Ulterior, Ministerul Apărării şi Ministerul Dezvoltării Digitale al Federaţiei Ruse au făcut precizari, anunţând lista celor care nu fac obiectul mobilizării parţiale, potrivit Rador.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor "operaţiunii militare speciale" în Ucraina, în cursul unui discurs televizat către naţiune. Profesorul în relații internaționale, Ștefan Ciochinaru, a vorbit despre acest lucru.

Prof. Ștefan Ciochinaru, după semnalul mobilizării dat de Putin: „S-a trezit într-o capcană din care acum nu mai poate să iasă“

 

După ce Putin a ieșit din nou la rampă cu amenințarea nucleară, mai ales că au fost nominalizate şi ţări europene, printre care şi România, rămâne întrebarea dacă aceasta este o schemă mai mult diplomatică sau președintele Rusiei este cu totul scăpat de sub control?

„Putin a luat nişte decizii aberante, s-a trezit într-o capcană din care acum nu mai poate să iasă“

 

Profesorul Ciochinaru subliniază că nu doar românii, ci întreaga lumea, a fost îndoctrinată să creadă că armata rusă este cea mai puternică din lume - când, iată, dovezile de pe teritoriul Ucrainei arată că nu este așa - minciună pe care a început să o creadă și însuți Putin, creatorul ei.

„Noi am fost victimele unei formidabile maşinării de propagandă, care ne-a prezentat permanent armata rusă ca pe cea mai puternică, mă rog, a doua cea mai puternică armată din lume, o forţă formidabilă, care în două ore, aduceţi-vă aminte, în două ore e la Bucureşti. Toate astea nu făceau altceva decât să născocească o fantasmă militară, a cărei victimă a căzut însuşi Putin.

Putin a ajuns să creadă că el chiar are o astfel de armată, Putin a ajuns să creadă că el va fi primit cu flori în Ucraina, Putin a ajuns să creadă că la Kiev nu e vorba de un regim legitim al ucrainenilor, ci de nişte neonazişti. Şi atunci a luat nişte decizii aberante, s-a trezit într-o capcană din care acum nu mai poate să iasă şi a ajuns exact ca Hitler. Din bârlogului de la Kremlin, Putin, acum, dă ordine directă generalilor ruşi de pe front. Este aberant, inutil să spun că aceşti ofiţeri ruşi de pe front sunt profund nemulţumiţi de deciziile care le sunt impuse de la Kremlin“, conchide Ciochinaru, titrează Rador.

Citește continuarea aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel