„Un număr de 427 de milioane de persoane din 28 de țări vor participa la acest scrutin, organizat pentru a-i alege pe deputații în Parlamentul European care le vor reprezenta interesele. Mergând la vot, vor stabili, totodată, în ce direcție se va îndrepta proiectul european în următorii cinci ani.
Trebuie să recunoaștem că, de mult timp, alegerile pentru Parlamentul European suferă de pe urma apatiei considerabile a alegătorilor. Îi auzim de multe ori pe cei din jurul nostru spunând, pentru a justifica faptul că nu s-au prezentat la vot: „Nu e ca și cum votul meu ar schimba ceva... ." Ce s-ar întâmpla însă dacă toată lumea ar gândi așa? Fiecare european ar trebui să pună ștampila pe buletinul de vot imaginându-și că ceilalți votează exact ca el, asumându-și responsabilitatea pentru consecințele pe care alegerea sa o va avea pentru continentul nostru.
Pentru că, de fapt, fiecare vot în parte contează. Contează pentru planeta noastră dacă votăm pentru oameni care vor fi în avangarda inițiativelor de combatere a schimbărilor climatice. Contează pentru situația locurilor noastre de muncă dacă votăm pentru oameni care vor face tot posibilul pentru a proteja drepturile lucrătorilor în era digitală. Contează pentru securitatea noastră dacă votăm pentru oameni care vor apăra interesele europenilor într-o lume în care puterile tradiționale sau noile puteri au decis fie să nu mai țină cont decât de propriile interese, fie să joace după propriile reguli. Europa este în slujba voastră, nu invers. Votul este modul prin care vă asigurați că lucrurile rămân astfel.
În fiecare țară, vor fi candidați care vor clama că Europa nu este și nu va fi niciodată răspunsul la problemele noastre, că Europa erodează identitățile noastre naționale. Nu cred că este adevărat. Sunt multe domenii în care pur și simplu națiunile Europei pot să facă mai multe împreună decât ar putea singure – de exemplu, atunci când este vorba de apărarea intereselor noastre în fața giganților din domeniul tehnologiei, de securizarea frontierelor noastre externe, de încheierea de acorduri comerciale sau de curățarea oceanelor lumii de deșeurile din plastic”, a declarat Junker pentru Știrile PRO TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News