Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Jandarm verificat de superiori. Doi tineri au fugit de poliție
WhatsApp
Modul de acţiune al jandarmului care a participat, sâmbătă, la prinderea celor doi tineri din Maramureş, care au fugit de poliţie, va fi analizat la nivelul Inspectoratului de Jandarmi, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care acesta îi loveşte pe cei doi.
Foto ILUSTRATIV

Potrivit unui comunicat al IJJ Maramureş, conducerea instituţiei a dispus efectuarea unor verificări. Decizia a fost luată după ce în spaţiul public au apărut imagini în care se vede cum jandarmul îi loveşte pe tinerii prinşi, după ce au fost urmăriţi de poliţie din judeţul Maramureş până în Sălaj.

„În momentul de faţă, comanda Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş a demarat o verificare preliminară, privind modul de acţiune al subofiţerului jandarm, iar în funcţie de rezultatul verificărilor, se vor lua toate măsurile conform prevederilor legale", se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, sâmbătă, o patrulă mixtă formată dintr-un poliţist şi un jandarm a urmărit în trafic un autoturism, care nu s-a supus somaţiilor şi recomandărilor echipajului mixt. Autoturismul a fost oprit, în cele din urmă, în localitatea Ileanda, din judeţul Sălaj, şi persoanele au fost imobilizate.

Potrivit IPJ Maramureş, o femeie din Baia Mare a sesizat, sâmbătă, la 112, că fiul ei, de 18 ani, refuză să îi restituie autoturismul şi a plecat împreună cu un prieten.

Poliţiştii au găsit maşina în oraşul Şomcuta Mare, dar tânărul nu a oprit la semnalele oamenilor legii şi a acroşat chiar maşina de poliţie. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, iar la ieşire din localitatea Mesteacăn, întrucât şoferul nu s-a supus somaţiilor, au fost trase focuri de avertisment, atât în plan vertical, cât şi în pneurile maşinii.

Şoferul şi-a continuat însă cursa, iar în zona localităţii Ileanda a intrat într-o maşină condusă regulamentar de un bărbat din Oradea, au informat reprezentanţii IPJ Maramureş. Nicio persoană nu a fost rănită în urma accidentului.

Poliţiştii l-au găsit la volan pe tânărul de 18 ani, care are permis de conducere de câteva luni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel