Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia, vizată în continuare de avertizare de furtuni: „Din păcate, nu s-a terminat încă”
WhatsApp
Italienii, care abia îşi revin după furtunile severe care au provocat pagube materiale, persoane rănite şi două decese, trebuie să se pregătească din nou pentru vreme rea, au avertizat vineri autorităţile, potrivit DPA.

„Din păcate, nu s-a terminat”, a spus Luigi D'Angelo, din cadrul Organizaţiei pentru Apărare Civilă, într-un comentariu în publicaţia La Stampa.

Furtunile au luat cu asalt nord-estul şi centrul Italiei, care, asemenea multor altor regiuni europene, s-au confruntat cu vreme extremă şi chiar letală în anumite situaţii începând de miercuri.

Valul de aer rece din nordul Europei s-a intersectat cu aerul cald din regiunea mediteraneeană, ceea ce a dus la ploi torenţiale, potrivit fizicianului şi expertului climatic citat în publicaţia Corriere della Sera, Antonio Navarra.

Italia pare acum despărţită în două părţi. În timp ce nordul şi regiuni din centrul Italiei sunt afectate de furtuni şi ploi torenţiale, numeroase incendii forestiere şi de vegetaţie continuă să ardă în sud şi pe insule.

Brigăzile de pompieri din vecinătatea capitalei Siciliei, Palermo, au luptat cu mai multe incendii pe timpul nopţii. Vântul şi solul uscat din cauza secetei contribuie la extinderea flăcărilor. Multe dintre incendii sunt premeditate sau declanşate ca efect al neglijenţei. 

 

Vezi și 

 

Furtunile fac ravagii în Austria: Cinci persoane, dintre care doi copii, şi-au pierdut viaţa

 

O furtună a provocat joi moartea a cinci persoane, dintre care doi copii, şi rănirea altor zece în Austria, au anunţat autorităţile şi agenţia APA, relatează AFP.

Trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui copac în landul Austria Inferioară (est), iar doi copii au murit în Carintia (sud), potrivit agenţiei austriece APA.

Copiii, cu vârste între cinci şi opt ani, şi persoanele rănite se aflau în apropierea unui mic lac din Carintia când mai mulţi copaci au fost smulşi din rădăcină de rafalele de vânt puternice, a declarat purtătorul de cuvânt al Crucii Roşii din acest land austriac, Melanie Reiter.

În altă zonă din această regiune care se învecinează cu Italia şi Slovenia, mai multe acoperişuri au fost luate de vânt, a declarat oficialul pentru AFP.

„Furtunile puternice de astăzi (joi) din Carintia au provocat moartea a doi copii şi au provocat rănirea gravă a altor persoane”, a scris cancelarul austriac Karl Nehammer pe Twitter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel