22 noi 2024, 14:44
Carabinierii au intervenit luni seară, în jurul orei 21.00, pe o stradă din orașul Argelato, provincia Bologna, unde un șofer român în vârstă de 33 de ani, a pierdut controlul autoturismului BMW și a ieșit de pe carosabil.
În urma accidentului, soldat cel mai probabil pe fondul vitezei excesive, bărbatul de naționalitate română și-a pierdut viața, fiind aruncat prin acoperișul panoramic al mașinii. Acesta nu a avut nicio șansă și a murit pe loc.
Românul era însoțit de un marocan în vârstă de 31 de ani, care a fost însă salvat de medici și transportat în stare gravă la camera de urgență spitalului municipal din Bologna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News