Zilele trecute, polițiștii Postului de Poliție Quartu Sfânta Elena au reținut un bărbat de 51 de ani, de origine română, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și folosire fără drept a cardurilor de credit.
Din cercetările poliției a reieșit că cel în cauză, care era cunoscut de victima sa, tot de origine română, a profitat de starea de ebrietate în care se afla prietenul său la sfârșitul unei seri petrecute cu aceasta.
Cu această ocazie, bărbatul de 51 de ani ar fi reușit să fure portofelul compatriotului său, cu bancomatul și banii din el. Victima, după ce a primit mai multe alerte de retrageri de la bancomat, a sunat la poliție pentru a cere ajutor.
Polițiștii, vizionând imaginile sistemului de supraveghere video instalat la bancomatul unde se efectuase o retragere și la un magazin unde se efectuase o plată cu cardul victimei, au reușit să îl identifice pe autorul faptei. Acesta a fost prins puțin mai târziu în timp ce se plimba prin centrul orașului Quartu.
Percheziționat, bărbatul a fost găsit în posesia cardului ATM al victimei și a unei sume mari de bani, având asupra sa și biletele de avion pentru România, cu care urma să plece în aceeași zi.
Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a fost arestat pentru infracțiunile de furt calificat, folosire necuvenită a cardurilor de credit și, în urma audierii sumare, s-a dispus ca acesta să rămână în municipiul Cagliari, conform presei străine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News