Românul se afla la bordul unui autobuz în care se aflau refugiați din Ucraina, dar a fost interceptat de poliție și arestat. Unitatea mobilă a companiei de carabinieri Aurisina l-a identificat pe cetățean român, în vârstă de 35 de ani, care, acum 15 ani, fusese dat în căutare internațională, scrie gds.it
Bărbatul trebuie să execute 4 luni de închisoare pentru un furt calificat comis, în 2007 la Florența. Potrivit unei reconstituiri a carabinieri, cetățeanul român reușise, în mai multe rânduri, să fure haine de lux.
Românul ascundea articolele vestimentare de lux de diferite mărci în genți căptușite cu folie de staniol, pentru a se sustrage controalelor antifurt. Ulterior, mărfurile furate au fost revândute pe piața neagră.
Un alt român din Rimini este acuzat de săvârșirea infracțiunii de vătămare agravată și insultarea unui funcționar public.
Agenții de la secția de Poliție din Rimini au reținut, aseară, un bărbat român, de 28 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunii de vătămare agravată și insultarea unui funcționar public.
Vineri seara, în jurul orei 20.30, doi agenți de poliție treceau pe lângă Viale Regina Elena când atenția le-a fost catalizată de zgomotul unei sticle de sticlă aruncată la pământ.
Polițiștii s-au uitat de unde vine zgomotul și au observat un bărbat care împinge o femeie. Imediat, polițiștii au ajuns la bărbat și l-au îndepărtată de lângă tânăra, care era speriată, scrie geronimo.news
Oamenii legii i-au cerut tânărului român, aflat într-o stare evidentă de ebrietate, un act de identitate.Acesta a început să țipe, încercând să fugă. În plus a insultat, scuipat și amenințat agenții de poliție cu moartea.
Polițiștii au reușit să-l imobilizeze pe bărbat, pentru a-l duce a sediul poliției. Odată introdus în interiorul mașinii de serviciu, românul a început să lovească geamul cu pumnii și capul, până a spart sticla. Tânărul român a fost arestat pentru comiterea infracțiunii de opunerea rezistenței, ultraj și prejudiciu agravat. Având în vedere starea evidentă de ebrietate, românul a fost sancționat și pentru hărțuirea trecătorilor și tulburarea ordinii publice.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News