Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un moldovean a fost înjunghiat de un prieten de pahar. Cei doi au băut bine, apoi s-au luat la ceartă 
WhatsApp
O ceartă care a izbucnit între doi bărbați, acum două zile, pe o stradă din Fidenza i-a îngrozit pe trecătorii care au chemat carabinierii. Un bărbat, de 42 de ani, din Republica Moldova, a fost înjunghiat de colegul său de muncă, pe o stradă din Fidenza, în provincia Parma. Victima, în vârstă de 49 de ani, s-a ales cu o plagă la picior şi a fost internată în spital. 
Un moldovean a fost injunghiat de un prieten de pahar

Unii cetățeni, care au asistat la scenă, au chemat imediat forțele de ordine, care au ajuns în câteva minute la locul evenimentului. La sosirea lor, trei persoane se confruntau pe stradă: una dintre ele avea un cuțit mare. Carabinierii l-au dezarmat și l-au liniștit, după care au început să-i interogheze pe cei prezenți.

Cei doi colegi de cameră se certau violent, în timp ce a treia persoană a încercat să-i calmeze. Un bărbat de 42 de ani a fost reținut pentru violență, iar celălalt, de 49 de ani, a fost internat în spital, unde i-au fost aplicate câteva cusături la picior. La sfârșitul intervenției, cei doi colegi de cameră s-au îmbrățișat și au mulțumit carabinierilor pentru că au reușit să împiedice un scandal, care se putea termina cu o tragedie, scrie parmatoday.it. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel