Românul lucra în restaurant, iar la ora prânzului, atunci când restaurantul era plin, a acuzat dureri în piept prăbușindu-se la pământ sub ochii înspăimântați ai personalului și ai clienților.
Ambulanța a ajuns imediat la fața locului, însă medicii nu au mai avut ce să-i facă decât să constate decesul. Potrivit primelor informații, se pare că românul a suferit un infarct.
„O sa ramai pe veci in inimile noastre! Te iubim si te vom iubi mereu!”, a scris fiica românului pe pagina de Facebook.
Reacțiile au venit imediat și sute de mesaje de tristețe au fost postate pe rețelele sociale.
„Nu-mi vine să cred! Dumnezeu să-l ierte!”
„Codoleante și zbor lin spre ceruri! Draga cumnate! Dumnezeu sa te aibă in grija!”
„Doamne!! Nu îmi vine sa cred!!! Acum 3 sapt am stat de povesti, l-am colindat si in noaptea de Revelion am ciocnit impreuna si i-am urat un an mai bun ca zicea ca vrea sa se întoarcă definitiv acasa, ca nu mai poate. Îmi pare sincer rau tare de tot sa aud asemenea vesti! Condoleanțe tuturor! Sa va mângâie Dumnezeu inimile îndurerate! Sa te odihnești în pace printre îngeri nenea Georgica”
„De acolo din ceruri cu siguranta EL o sa va vegheze la orice pas. Condoleante familiei bunul Dumnezeu sa va intareasca ... si sa va dea sanatate .”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News