Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un BEBELUȘ care s-a născut cu leucemie a primit ȘANSA la VIAȚĂ graţie unui ROMÂN
WhatsApp
O fetiță de câteva luni din Italia primește din România șansa de a se face mare.

Suferă de leucemie, iar singurul om din lume compatibil cu ea pentru un transplant de celule stem s-a dovedit a fi un bărbat din București. După o pregătire de câteva zile, medicii de la Institutul Clinic Fundeni au recoltat marți celulele stem, chiar de ziua donatorului.

Și-a petrecut prima parte a zilei în care a împlinit 42 de ani la Centrul de Hematologie. Picătură cu picătură, doctorii au așteptat să se adune viitorul material de transplant pentru un bebeluș din Italia.

Fetița s-a născut cu o maladie genetică și avea nevoie de celulele stem ale unui donator sănătos, ca să-i repare măduva atinsă de cancer. După căutări în 57 de țări, medicii au găsit un singur donator potrivit.

 

Ioan Moldovan: „Șansa asta, să ajuți, să dai viață, nu te întâlnești în orice clipă”

 

„Șansa asta, să ajuți, să dai viață, nu te întâlnești în orice clipă. Poate și faptul că mama mea a murit când aveam 15 ani de cancer. M-am gândit și la lucrul ăsta", a spus donatorul Ioan Moldovan, potrivit Știrile PRO TV.

S-a înscris în Registrul Național pentru Celule Stem pentru că era oricum și donator de sânge. Procedura e simplă. Se ia o probă de sânge și se testează pentru eventuale boli transmisibile. Sau, și mai simplu, doritorii se pot înscrie online, și primesc acasă un kit de prelevare a unei mostre de salivă.

Costurile sunt acoperite de stat și, dacă totul e în regulă, sunt incluși în Registrul Național. Din acel moment, donatorul e luat în calcul pentru orice căutare națională sau internațională, în beneficiul unui bolnav cu leucemie.

 

Mulți români în putere, neinformați, nu se înscriu în lista de donatori

 

După ce compatibilitatea pacientului cu donatorul e confirmată, cel din urmă face un tratament de 5-6 zile care mobilizează celulele stem din măduva osoasă în sângele periferic. Ultima etapă e recoltarea. I se montează două branule, iar în câteva ore această mașină separă celulele stem în pungă de colectare. Odată procedura încheiată, se păstrează la rece, iar curierul o duce la centrul de transplant unde așteaptă bolnavul.

Medicii spun că efectele adverse ale medicamentelor care pregătesc donarea se limitează la dureri articulare sau simptome de viroză. Și cedează la analgezice ușoare. Din nefericire, mulți români în putere, neinformați, nu se înscriu în lista de donatori.

Aurora Dragomireșteanu, directorul Registrului: „La o treime din pacienții care au primit indicație de transplant nu am găsit donator compatibil. În Registrul din România avem acum un pic peste 70.000 de donatori."

Adică 0.3% din populație, față de 10% dintre nemți, dornici să își ajute semenii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel