Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Româncă, persecutată și agresată de fostul soț. Bărbatul a fost arestat
WhatsApp
Un bărbat, de 51 de ani, de origine română a fost arestat de carabinierii din Meda, după ce acesta, în ciuda interdicției de a se apropia de fostul să parteneră, ar fi continuat să o persecute.
Italia. Violență fizică și verbală asupra soției: Român condamnat la trei ani de închisoare

Conform carabinierilor, românul își persecuta fosta parteneră, o conațională, încă de anul trecut. După cum oamenii legii, femeia a depus prima plângere în 2021. După despărțire, se mutase în Cabiate, din provincia Como. Din acel moment avea să înceapă calvarul româncei.

Bărbatul a continuat să o persecute, urmărind-o atât acasă, cât și la serviciu. În plus, o suna mere și amenința, scrie monzatoday.it.

Românca a trăit într-o stare anxietate și frică, fiind nevoită să-și schimbe obiceiurile pentru a scăpa de urmăritor.

În octombrie 2021, a fost luată primă măsură asigurătorie, când magistrații i-au interzis bărbatului să se apropie de locurile frecventate de fosta parteneră.

În ciuda interdicției, pe 21 martie trecut, românul ar fi urmărit-o pe fosta parteneră la Milano, unde femeia se afla la serviciu, unde a agresat-o verbal și bătut-o. În acel moment, situația bărbatului s-a înrăutățit și a fost arestat pe baza noului ordin emis la 4 aprilie 2022 de judecătorul de instrucție al Tribunalului din Como.

O altă româncă a fost bătută crunt de iubitul ei italian după o scenă de gelozie, în Lazio, Italia.

 

Italia. Româncă, bătută și amenințată de iubitul italian de 84 de ani: "Nu mai este la fel" 

 

Un pensionar, în vârstă de 84 de ani, are acum o brățară electronică, care îl verifică clipă de clipă și care îi urmărește fiecare mișcare și o raportează carabinierilor din Atina, provincia Frosinone din Italia. Bărbatul a fost pus în arest la domiciliu după o ceartă violentă cu iubita lui româncă, în vârstă de 64 de ani, căreia i-a rupt septul nazal amenințând-o cu un cuțit. La originea acestui scandal au existat motive de gelozie.

Bărbatul, văduv, a stat mai mulți ani în Elveția și s-a întors în Ciociaria unde și-a cunoscut noua iubită de origine română. S-a mutat cu ea la Colle Melfa, în casa tatălui său. Femeia spune că nu se aștepta la o reacție atât de violentă de la partenerul ei după ce l-a îngrijit și iubit atâția ani cu mare grijă.

Cearta dintre cei doi a izbucnit spre seară atunci când românca a început să țipe și să ceară ajutor. Așa că a fugit în stradă sângerând. Vecinii i-au alertat imediat pe carabinierii companiei Cassino care l-au blocat pe pensionar. Și în timp ce o ambulanță de la 118 o ducea pe femeie la spital, bărbatul în vârstă a fost dus la cazarmă.

Acum va trebui să răspundă pentru rele tratamente și răni grave. Între timp, judecătorul de instrucție, după validarea arestării, a dispus aplicarea brățării, în ciuda celor 84 de ani. Și în timp ce militarii i-au aplicat dispozitivul electronic, bătrânul a izbucnit în lacrimi întrebându-se: "Sunt atât de periculos?".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
pixel