Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Româncă dispărută de 5 ani, găsită moartă. Un preot rupe tăcerea: „Ușa inimii s-a deschis!”
WhatsApp
Cadavrul Ruxandrei Vesco, o româncă dată dispărută în urmă cu 5 ani în Italia, a fost găsit, la începutul lunii august, într-o prăpastie de pe Monte Pellegrino, în Sicilia. Călăul ei a mărturisit oribila crimă, la îndemnul preotului, fiind mustrat de conștiință.

„Îi părea rău, s-a pocăit. Ușa inimii sale s-a deschis deja larg Domnului. Cred că am citit în povestea lui atâta durere, atâta suferință și pocăință sinceră”, spune parohul care l-a ajutat pe Damiano Torrente să mărturisească că a ucis-o pe Ruxandra în anul 2015.

„Acest om a vrut să-și pună conștiința în pace cu Domnul, a vrut să-și schimbe viața și am înțeles acest lucru foarte clar”, a mai adăugat preotul, potrivit blogsicilia.it.

Și apoi își amintește că s-au întâlnit prima dată în iulie cu toate că nu era un membru al comunității.

„Ne-am întâlnit pentru prima dată în urmă cu o lună, deși nu era membru al comunității mele. De atunci și-a început călătoria spre pocăință și ne întâlneam aproape în fiecare zi. I-am spus că este esențial să rezolvăm lucrurile cu dreptatea chiar înainte de a fi reunit cu Domnul”, a mai povestit preotul.

 „Este o poveste care a zguduit pe toată lumea. Mai sunt câteva aspecte care trebuie clarificate și verificate”, a explicat avocatul Alessandro Musso.

 

Faptă mărturisită la îndemnul preotului

 

Bărbatul și-a mărturisit fapta după aproape 5 ani, din cauza mustrărilor de conștiință. Torrente a spus că s-a apropiat de Dumnezeu și că preotul i-a spus, atunci când s-a spovedit, că pentru a primi iertarea trebuie să-și mărturisească fapta abominabilă. Așa că a mers la poliție și a povestit versiunea sa despre fapte, descriind fiecare detaliu legat de uciderea tinerei românce. 

Damiano a povestit că la sfârșitul lunii septembrie 2015, ar fi găzduit-o pe femeie în casa sa, unde ar fi consumat și relații sexuale, după ce a cunoscut-o undeva la Marea Addaura. Cei doi au locuit împreună, până la întoarcerea soției sale, care era plecată împreună cu copiii. La jumătatea lunii octombrie, când ar fi fost ucisă, românca i-ar fi cerut lui Damiano să se mute în casa lui însă acesta căsătorit și cu copii, a refuzat-o, moment în care Ruxandra ar fi amenințat să-i spună soției totul și să-l raporteze autorităților, susținând că a forțat-o să se prostitueze în schimbul banilor și protecției. 

 

Sugurmată, pusă în sac și aruncată în prăpastie

 

Acesta ar fi fost momentul când Torrente și-ar fi pierdut mințile și ar fi strangulat-o cu o funie pescărească. După ce ar fi omorât-o, i-a pus corpul fără viață într-un sac, l-ar fi încărcat în mașină, iar a doua zi ar fi aruncat-o de pe o stâncă din Monte Pellegrino, lângă via Monte Ercta, unde acum a fost găsită, la indicațiile lui. Apoi acesta i-a aruncat telefonul mobil și i-a ars toate bunurile care i-au aparținut femeii în grădină, în timp ce membrii familiei sale dormeau.

Există însă și o altă variantă a poveștii, legată de o datorie față de un bărbat din Palermo. Cei doi ar fi cerut un împrumut de la acest bărbat, un anume Michele. Banii pe care Ruxandra și-ar fi asumat să îi înapoieze prin intermediul lui Torrente, care ar fi fost garantul acestui împrumut, dar femeia nu ar fi mai plătit datoria promisă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel