Trupul neînsuflețit al tinerei a fost observat de un trecător în via Isonzo, în spatele aeroportului. Trecătorul se plimba când a observat cadavrul Georgianei întins pe iarbă sub un copac, sunând imediat la Poliție, care s-a deplasat la fața locului împreună cu medicii și criminalistica.
Cercetările au permis depistarea identității fetei, de origine română, a cărei dispariție fusese semnalată în urmă cu câteva zile de familia ei carabinierilor din Selvazzano Dentro.
Potrivit chilhavisto.rai.it, Georgiana a fost nevoită să meargă în data de 18 octombrie la Saccolongo din Padova pentru un interviu de angajare. Avea o întâlnire cu vărul ei la stația de autobuz din Piove di Sacco (Padova), dar nu a mai ajuns niciodată. Și-a sunat mama în aceeași dimineață, în jurul orei 6:50, și i-a spus că urmează să ia autobuzul. De atunci, nimeni nu a mai auzit de ea.
Georgiana, cu o săptămână înainte de dispariție, a câștigat titlul „Miss Perla Veneto Eleganza”.
„Din păcate o tânără ne-a părăsit. Tot personalul Miss Perla și toate fetele care au împărtășit aventura cu Georgiana trimit o îmbrățișare familiei îndoliate. Condoleanțe sincere!”, au transmis reprezentanții Miss Perla Veneto.
Maristella Agostini, make-up artist, și-a închis profilul în semn de doliu după ce Georgiana a fost găsită moartă.
„Până în ultimul moment am sperat într-un miracol. Din respect pentru familia Georgianei, închid profilul meu în semn de doliu”, a transmis Maristella Agostini.
Anchetatorii au deschis o anchetă prin care vor face lumină cu privire la moartea Georgianei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News