Miercuri, 30 iunie, victima, o româncă de 59 de ani, care locuiește în provincie, a povestit judecătorului Silvia Mattei episoadele violente prin care a trecut. „Fostul meu soț și cu mine suntem despărțiți din 2006. Cu toate acestea am continuat să ne întâlnim de dragul fiicei și nepoatei mele. Dar, începând din decembrie 2019, s-a schimbat, trecând print-o depresie din cauza unui accident de muncă din trecut”, a povestit femeia.
„A început să bea, nu mai era el. În aceste momente vorbeam cu el pentru a-l liniști, însă încercările mele nu-l ajutat să se liniștească. Pe 28 iunie 2020, tocmai mă întorsesem dintr-o plimbare cu nepoata mea, când fostul soț s-a enervat și a început să mă insulte cu fraze. A devenit nervos pentru că am întârziat la grătarul pe care l-a organizat, așa că a început să arunce mâncarea. Apoi a luat cuțitul și mi-a spus „Te omor. Îți voi tăia gâtul”. Am reușit să ies pe terasă și să strig după ajutor, iar apoi am mers la carabinieri. Ajunsesem la limita de rezistență, de aceea l-am denunțat, chiar dacă acum ne împăcasem și am mers la terapeut”, a mai spus victima.
Bărbatul român a recunoscut în fața judecătorului că, deși avea obligația de a nu se apropia de fosta soție, el deseori o vizita. „Nu sunt foarte familiarizat cu problemele birocratice”, a explicat bărbatul. Ulterior, au fost audiați doi vecini, care au confirmat incidentul. „L-am întâlnit pe românul acuzat în parohie, iar soția lui mă ajută în treburile casnice. Într-o zi, femeia mi-a povestit ce i se întâmplă. Dar știam că există o situație calmă între ei”, a spus un bătrân de 77 de ani, relatează corrierediviterbo.corr.it.
„Îi cunosc pe amândoi și doamna care mi-a povestit ce s-a întâmplat și de l-a dat în judecată pe fostul ei soț. Am observat, de asemenea, că românul nu mai era la fel ca înainte”, a dezvăluit un alt martor. Următoarea ședință de judecată va avea loc pe data de 23 martie 2022.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News