Potrivit ilgiornale.it, povestea dramatică s-a întâmplat ieri după-amiază într-un apartament situat în Matteotti din Desio, un oraș din provinciile Monza și Brianza.
Totul a început în jurul orei 16.00, când românul a ajuns acasă cu copiii de 11 și 12 ani și a deschis robinetele de gaze. Apoi, bărbatul și-a sunat soția spunând: „Am deschis gazul, acum ucid pe toată lumea”.
Citește și Italia. O ROMÂNCĂ a furat portofelele a zeci de italieni cu avansuri sexuale
Amenințarea a fost luată imediat în serios de femeia care a alertat carabinierii. Autoritățile, care au sosit imediat la fața locului, au încercat să intre în casă, dar românul a reușit inițial să îi respingă. Fiica de 12 ani, care a fost la telefon cu mama ei, s-a năpustit spre ușă reușind să deschidă încuietoarea, în ciuda încercării tatălui de a o ține.
O dată ajuns în apartament, polițiștii s-au repezit la bărbatul care ținea o brichetă în mână, reușind să o blocheze înainte de a putea pune în mișcare gestul nebun și extrem.
Carabinierii au deschis toate ferestrele și l-au găsit și pe celălalt copil în camera lui, în lacrimi și în șoc.
Românul a fost arestat pentru tentativă de crimă și dus la închisoare la Monza.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News