Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Prostituate românce EXPLOATATE de un preot. EXPLICAȚIA părintelui
WhatsApp
Polițiștii italieni au arestat la Taranto, provincia Puglia, 13 persoane care formau o rețea internațională de prostituție. Din rețea făcea parte și un preot respectat din zonă, Don Saverio Calabrese.

Operaţiunea de amploare a poliţiei italiene, numită „Madame”, a descoperit că membrii rețelei obligau tinere din România, să se prostitueze în folosul lor. Astfel, fiecare fată plătea săptămânal câte o „taxă de protecție” de 400 de euro.

Preotul italian implicat în rețea este Saverio Calabrese din parohia „Madonna della Neve" din Crisppiano și profesor de filosofie sistematică la Institutul de Științe Religioase „Romano Guardini" din Taranto, precum și paroh în Monteparano.

Prostituatele erau supravegheate tot de o româncă, de 30 de ani, pe nume Nadia Radu, sau „Smeranda”. S-a stabilit, de asemenea, că preotul italian, paroh al bisericii din Monteparano, avea un rol activ în rețea, fiind arestat şi exclus din biserică.

Citește și Italia: Un PREOT, proxenetul unor românce. I-a PRINS în flagrant

Interceptări telefonice între Nadia Radu și preotul italian: „Nu mă simt în stare să ies din nou, puiule, dar dacă aveți nevoie mâine dimineață, ies fără nicio problemă", arată lavocedimanduria.it.

 

„Voiam să le salvez”

 

Preotul se apără susținând că voia doar să le aducă pe calea cea dreaptă pe femeile românce.

„Voiam să le salvez, să le scot din cercul ăsta", afirmă Saverio Calabrese.

Operațiunea "Madame" a fost declanșată în august 2017 și a fost coordonată de procurorul Antonella de Luca, din Taranto. Acțiunea a fost denumită după porecla româncei de 30 de ani care le supraveghea pe prostituate.

Aceasta locuia împreună cu fetele în aceeași casă, având grijă să le controleze orice mișcare și încasările. De asemenea, românca le-a confiscat prostituatelor actele de identitate, astfel încât acestea nu puteau să părăsească locuința în care erau exploatate.

Opt din membrii rețelei au fost arestați preventiv, iar cinci - între care și preotul - au fost sancționați cu arest la domiciliu. Potrivit presei italiene, o parte din cei arestați sunt cetățeni români, care fac parte din aceeași familie.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel