Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. O tânără MOLDOVEANCĂ, UCISĂ cu BRUTALITATE de soțul ei. TREI COPII au rămas fără MAMĂ
WhatsApp
Zînaida Solonari sau Zîna, cum îi spuneau prietenii, o moldoveancă în vârstă de 36 de ani, mamă a trei copii, a fost înjunghiată în gât și în piept de soțul ei, în vârstă de 47 de ani, cu care era căsătorită de 13 ani.

Potrivit milano.repubblica.it, totul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Cologna al Serio, provincia Bergamo. 

Săptămâna trecută Zîna a făcut apel la autorități pentru a-l raporta pe soțul ei. Femeia le-a spus carabinierilor că bărbatul o amenință fiind foarte gelos și crezând că ea are o relație cu altcineva. 

„Dacă pleci te omor și apoi mă omor și pe mine”, i-ar fi spus soțul. 

Cel mai probabil de teamă, Zîna nu l-a mai denunțat și s-a mutat cu cei trei copii la sora ei. În noaptea de sâmbătă spre duminică bărbatul a aștepat-o în fața casei cu un cuțit și a atacat-o lăsând-o în drum. Zîna a fost găsită de sora ei care a anunțat imediat autoritățile. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru viața moldovencei, rănile provocate fiind fatale. 

Carabinierii l-au capturat după aproximativ 16 ore pe criminal, iar acum acesta se afle în arest. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel