Potrivit malpensa24.it, totul a avut loc în data de 27 iunie, atunci când românca a găsit o amendă pe parbriz și polițista lângă mașina ei care era pe pană. Nervoasă, românca ar fi început să adreseze insulte agentei de Poliție. Polițista mai era însoțită de un alt agent și au încercat să o calmeze, însă românca nu s-a oprit și ar fi lovit-o cu pumnul în piept.
După lovitură, a fost chemată de urgență ambulanța care au transferat-o pe polițistă la spital unde i s-a diagnosticat un traumatism vindecabil în 10 zile. De asemenea, la fața locului au ajuns și carabinierii care au luat-o la secție pe româncă. În urma audierilor, femeia va fi judecată în stare de libertate pentru lovire și ultraj.
„Nu este acceptabil ca un agent să fie atacat în mijlocul străzii în timp ce își exercită atribuțiile", a comentat viceprimarul și consilierul pentru siguranță, Francesca Caruso.
„Este rușinos că există cetățeni, sancționați în mod legitim, care ajung nu numai să insulte și să amenințe, ci chiar să folosească violența. Sunt alături de agentă, mai întâi ca femeie, apoi ca viceprimar responsabil cu siguranța", a mai spus acesta.
La rândul său, primarul Andrea Cassani a declarat: „Sperăm ca de data aceasta o instanță va aplica o pedeapsă justă pentru acești oameni care insultă, care amenință și care chiar atacă polițiștii locali. Doresc agentului nostru o recuperare rapidă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News