Trupurile neînsuflețite ale Elenei și fiul ei Francesco au fost descoperite într-un apartament de la primul etaj de oamenii care administrau parohia care au alertat imediat autoritățile. Medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul celor doi.
Primele ipoteze ale anchetatorilor susțin că decesul ar fi fost provocat de o scurgere de gaze. Se pare că Elena a aprins, pentru a încălzi camera unde se afla cu fiul ei, o sobă pe gaz tip ciupercă, care se foloseşte în exterior. Flacăra s-ar fi stins în timpul nopții, însă gazul a continuat să iasă, iar românca și fiul ei au murit în somn.
Elena lucra ca badantă, însă de câteva săptămâni ar fi rămas fără serviciu și a primit găzduire într-una din camerele parohiei San Martino, administrate de asociația San Girolamo Emiliani.
Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Institutul de Medicină Legală Tor Vergata, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a petrecut tragedia, informează ilmeridianonews.it.
Elena și fiul ei Francesco sunt plânși pe rețelele de socializare, lăsând în urma lor multă durere: „Dumnezeu să vă ierte surioară și nepoțel! Ați plecat din viață atât de repede, ești departe nu v-am văzut de câțiva ani și acum v-ați dus la cer... Dumnezeu să vă aibă în pază, îngerașii mei!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News