„Nu am putut participa la nașterea fiului meu, deoarece soția mea a fost depistată în mod greșit cu Covid-19. Dauna morală și mai ales dauna ei psihologică, dată fiind izolarea la care a fost supusă în maternitate, fără a putea primi vizite, se poate rambursa? Sau mai corect, se poate cuantifica?”, este mesajul soțului femeii, citat de La Stampa.
Soția lui Francesco Aymonod, din Aosta, s-a aflat într-un grup de 61 de persoane care au primit duminică rezultate false la testul Covid.
Femeia avea programată cezariana pentru luni, 28 decembrie, la care urma să participe și soțul ei.
„Am mers împreună la un drive-in duminică, ne-am făcut testul, iar seara am fost sunați că soția mea are coronavirus. Ni s-a părut ciudat pentru că mai făcusem un test cu câteva zile înainte, pe 20 decembrie”, spune bărbatul.
Familia a fost anunțată că dimineața va veni o ambulanță să o ia pe femeie la spital și a fost operată la sfârșitul turei medicilor.
„Nu m-am putut mișca de acasă, pentru că și eu și primul nostru fiu (Daniele, 7 ani) am fost puși, de asemenea, în izolare. După naștere, soția mea mi-a spus că i-au făcut un test care a rezultat negativ. În acel moment am cerut să-l văd pe nou-născut, Roberto, pentru că nu am vrut să pierd prima zi, dar am reușit să îl văd doar de departe”, a declarat tatăl.
Despre prima îmbrățișare, bărbatul spune că a fost minunată. Despre tăcerea autorităților legate de falsul test, bărbatul spune că e deranjat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News