Un italian din zona Pedrosa, lângă Bologna, Italia, cere ajutorul după ce o familie de români i-a ocupat casa, iar el este nevoit să doarmă în garaj, potrivit ilgiornale.it.
Totul a pornit atunci când italianul și-a încredințat apartamentul municipalității pentru închiriere întrucât el a plecat într-o călătorie lungă în Europa. Astfel, autoritățile au utilizat casa pentru migranți și familiile lor, iar proprietarul urma să primească bani pe chirie.
Apartamentul luxos al bărbatului a fost ocupat de o familie de români care l-au redus la condiții dureroase.
„Este suficient să spunem că estimarea unei reparații complete depășește 36 de mii de euro. Ce nu a fost furat a fost stricat”, spune italianul.
După ce municipalitatea a constatat că familia respectivă nu și-a îndeplinit obligațiile, a început evacuarea clădirii. De îndată ce prima familie a predat cheile, alta familie de români, cu același nume le-a preluat practic din mâna celorlalți, angajându-se să plâtească toate dările la stat și să se achite de obligațiile contractuale, atât cât acesta era în vigoare.
Italianul nu înțelege cum s-au petrecut aceste lucruri. Românii l-au lăsat să trăiască în garaj, dacă vrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News