Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. O badantă româncă a demisionat după ce a fost hărțuită sexual: „Așa a început coșmarul!”
WhatsApp
O badantă româncă, în vârstă de 44 de ani, și-a dat demisia și a făcut plângere pe numele fratelui pensionarei pe care o îngrijea, în vârstă de 79 de ani, pentru hărțuire sexuală, în Cellere, Italia.
Foto ILUSTRATIV

Coșmarul pentru româncă a început în anul 2017 atunci când a lucrat jumătate de an pentru sora pensionarului care a hărțuit-o ulterior. 

„Îi spuneam că-mi putea fi bunic. Venea în casa surorii sale mereu când ea dormea și căuta orice scuză pentru a mă atinge. Pe 4 iulie m-a condus la spital pentru o operație și așa a început coșmarul. În timpul călătoriei îmi punea într-una mâna dreaptă pe sân, pe picioare, iar eu i-o dădeam deoparte fără să spun nimic. Apoi mi-a spus că noaptea, pentru a putea face dragoste cu soția lui, trebuia să se gândească la mine, altfel nu reușea. Voia să ne oprim la un hotel, pe via Commenda”, a spus românca în fața judecătorilor.

„O dată, cu scuza de a aduce lemne, m-a făcut să cobor în garaj și a sărit pe mine, încercând să mă sărute. Cu altă ocazie, la cimitir, mi-a pus mâinile pe fund în timp o puneam pe sora lui în scaunul cu rotile. Nu l-am denunțat mai devreme fiindcă mă ruga sora lui să n-o fac, pentru soția lui și pentru că ar fi ieșit scandal, i-aș fi făcut de rușine în tot satul”, a mai adăugat femeia.

 

„Soțul meu nu mai funcționează de 30 de ani”

 

Presa din Italia a relatat faptul că miercuri a fost audiată soția pensionarului acuzat de hărțuire sexuală care neagă toate acuzațiile.

„Imposibil! Soțul meu nu mai funcționează de 30 de ani”, a susținut soția bătrânului.

Miercuri a fost prezentată și o înregistrare în care românca ar fi refuzat să fie angajată cu contract de muncă pentru a nu pierde șomajul. Totodată, femeiea spunea că are toate dovezile pentru a-l denunța pe pensionar. În înregistrare, pensionarul i se adresa badantei cu apelativul „ticăloasă”.

Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 4 noiembrie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel