Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. O badantă a bătut-o pe femeia care a angajat-o să aibă grijă de mama ei, supărată că nu i-a plătit 400 de euro pentru jumătatea de zi lucrată
WhatsApp
O italiancă, din Fermo, a ajuns la spital, chiar în Ajunul Crăciunului, după ce a fost bătută de badanta mamei sale, supărată că femeia nu i-a plătit 400 de euro pentru orele lucrate.   
Îngrijitoare româncă, acuzată că maltrata bătrânii dintr-un azil din Italia, a fost declarată nevinovată / Foto ILUSTRATIV

Deși lucrase o zi și jumătate, badanta a cerut 400 de euro și, când nu i s-a dat decât ceea ce i se cuvenea, aceasta a atacat-o cu brutalitate pe fiica bătrânei pe care o îngrijea, o profesoară din Fermo. În urma atacului, aceasta a ajuns la urgențe.

Acum, carabinierii investighează povestea îngrijitoarei de origine ucraineană, în vârstă de 42 de ani, care locuiește în Porto Sant'Elpidio.

Incidentul a avut loc în ajunul Crăciunului, când profesoara o conducea acasă pe femeia care a avut grijă de mama sa timp de o zi și jumătate. Victima a declarat că, în mod normal, mama sa este îngrijită de o altă femeie, însă badanta a lipsit în această perioadă.

"Am apelat la cineva care ne-a ajutat să o găsim pe îngrijitoarea mamei, care între timp se întorsese acasă de sărbători, și el m-a pus în legătură cu o ucraineancă de 42 de ani, cu care am avut o întâlnire preliminară. Deși nu mi-a făcut o impresie bună, nu am avut de ales și am decis să mă bazez pe ea pentru luna în care cealaltă îngrijitoare a lipsit", a spus femeia.

 

Badanta, supărată că nu i-a plătit 400 de euro pentru orele lucrate


Cu toate acestea, profesoara și-a dat repede seama că femeia nu avea prea multă experiență.

"Nu știa să gătească, nu știa cum să o schimbe pe mama și se închidea mereu în camera ei ca să fumeze. În acel moment am încercat să îi spun să își facă treaba, dar a decis să plece și mi-a cerut să o duc imediat acasă.

Astfel, când eram în Porto Sant'Elpidio, în timp ce ne aflam în mașină, i-am dat plicul pentru a o plăti pentru acea zi și jumătate de servicii, dar ea, văzând suma, a început să mă amenințe, susținând că are dreptul la 400 de euro", a declarat profesoara.

În acel moment, femeia a decis să îl sune pe bărbatul care o pusese în legătură cu ucraineanca pentru a confirma că banii din plic sunt corecți, însă femeia de 42 de ani s-a năpustit asupra ei, lovind-o cu pumnii în cap.

Fiica bătrânei a reușit să o împingă afară din mașină, dar îngrijitoarea s-a dus pe partea șoferului, a deschis ușa din spate, a furat câteva obiecte și o legătură de chei, apoi a lovit-o în cap pe italiancă.

Învățătoarea a reușit, în cele din urmă, să fugă și s-a ascuns într-un bar, de unde a sunat imediat la poliție.

Femeia ucraineană a ajuns astfel să fie anchetată de oamenii legii, în timp ce fiica pensionarei a ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale, scrie Il Resto del Carlino,

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel