Sute de oameni s-au adunat, ieri, în comuna Chiavari pentru a-și lua rămas bun de la frumoasa Mihaela Cheli, moldoveanca care a sfârșit tragic, după ce s-a aruncat de la geamul unei mansarde, pentru a scăpa de flacările care au cuprins încăperea.
Incidentul s-a petrcut în noaptea de vineri spre sâmbătă, atunci când Mihaela se afla, împreună cu logodnicul ei şi un prieten comun, într-o mansardă din localitate. În momentul când flăcările au cuprins mansarda, tânăra a încercat să se salveze, aruncându-se pe geam.
Din păcate, căderea i-a provocat răni grave, iar tânăra de 21 de ani a murit 24 de ore mai târziu la spitalul Parini din Aosta.
Ceilalţi doi tineri au ajuns şi ei la spital, însă sunt în afara oricărui pericol. Unul dintre ei primeşte tratament, după ce a fost intoxicat cu fum, iar celălalt a fost externat, relatează ilnuovolevante.it.
Slujba de înmormântare s-a desfășurat la biserica ortodoxă română San Giovanni din Chiavari, sute de oameni venind pentru a-și lua rămas bun de la Mihaela.
"Mihaela se odihnește într-un loc luminos. Suntem cu toţii alături de părinţii îndureraţi. Doar tăcerea, lacrimile şi rugăciunea amintesc de o tânără care abia îşi începuse viaţa. Avem nevoie de tăcere pentru a-l găsi pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este tăcere. Tăcerea înseamnă lipsa cuvintelor, dar nu şi a sentimentelor", a spus părintele Sorin, în timpul slujbei de înmormântare, mai scrie ilnuovolevante.it.
La sfârșitul funeraliilor, mai multe baloane albe au fost eliberate spre cer.
sursa foto: ilnuovolevante.it
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News