Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Jaf de 70.000 de euro. Un român, membru al unei bande care se ocupa furtul cablurilor de cupru, arestat în Danemarca
WhatsApp
În urma arestării lui  Ionel T., pe 18 iunie 2020, de către carabinierii din Vasto, iată că oamenii legii au reuşit să dea de urma ultimului membru al unei reţele infracţionale, care se era specializată în furtul unor cantități mari de conducte de cupru.      
carabinieri_noaptea

În seara zilei de 23 august, Lucian S, de 34 de ani, de origine română, a fost localizat și arestată în orașul Copenhaga de poliția daneză. Operațiunea vine în urma solicitării de punere în aplicare a unui mandat european de arestare, solicitat de carabinierii de la Vasto, prin procurorul Giampiero Di Florio.

Lucian S, căutat de 5 ani, are de executa o pedeapsă definitivă de 3 ani și 4 luni de închisoare pentru că, în vara lui 2013, alături de alţi complici a acţionat, între localităţile Dogliola și Fresagrandinaria, furând sute de metri de cabluri de cupru și panouri fotovoltaice. Astfel banda a provocat întreruperi continue de energie în zona Vasto, precum și o pagubă financiară totală de peste șaptezeci de mii de euro pentru două mari companii italiene, transmite ecoaltomolise.net

În urma investigațiilor efectuate de carabinierii de la Vasto, în contextul operațiunii „Aurul Roșu”, Lucian S, împreună cu alţi 10 compatrioţi, au fost condamnaţi la închisoare. Însă, acesta a fugit din Italia, reuşind să scape de pedeapsă. În prezent, Lucian S. este în închisoarea Vestre Fængsel din capitala daneză. Acesta va fi extrădat în Italia, unde îşi va executa pedeapsa.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel