Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia impune măsuri mai aspre. Ce va fi INTERZIS după numărul de infecţii de COVID-19 înregistrat în weekend
WhatsApp
Ministerul de Interne italian şi preşedinţii regionali înăspresc acţiunile de supraveghere pentru a impune respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, mai ales în locurile de distracţie unde se adună tinerii şi vor fi interzise petrecerile pe plajă.
Foto ILUSTRATIV

Decizia survine în urma creşterii numărului cazurilor de COVID-19 odată cu începerea săptămânii cu cea mai intensă activitate turistică estivală, relatează luni agenţia EFE.

Cea mai preocupantă este creşterea îmbolnăvirilor înregistrată duminică, când au fost confirmate 463 de noi cazuri pozitive, în condiţiile a numai aproximativ 37.000 de teste efectuate, un număr de teste mai mic decât cel obişnuit.

De asemenea, vârsta medie a persoanelor contaminate a scăzut sub pragul de 40 de ani, jumătate din cazurile pozitive fiind în segmentul de vârstă 20-50 de ani şi 10% dintre pacienţi au sub 19 ani.

Au fost interzise focurile de tabără prilejuite de Noaptea Sfântului Lorenzo, pe 10 august, şi va fi menţinută până cel puţin pe 7 septembrie purtarea obligatorie a măştii în spaţiile închise şi menţinerea unei distanţe de un metru între persoane.

Circa 100 de localuri care îşi desfăşurau activitatea pe timp de noapte au fost închise în weekend pentru nerespectarea măsurilor antiepidemice. În prezent în Italia este permisă doar funcţionarea discotecilor în aer liber, dar unele regiuni au trecut peste această normă şi au acceptat şi deschiderea unor localuri.

În oraşul sicilian Ragusa se va face apel la voluntari şi la protecţia civilă pentru supravegherea respectării măsurilor antiepidemice în timpul desfăşurării vieţii de noapte a oraşului.

Focarele declanşate de persoane revenite din străinătate, inclusiv din vacanţe, sunt un alt motiv de îngrijorare pentru autorităţile italiene. Din acest motiv, preşedintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, a anunţat că examinează posibilitatea testării obligatorii a celor veniţi din ţări cu o incidenţă ridicată a răspândirii coronavirusului, fără să dea exemple.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel