Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Gest „nebunesc” pentru opt muncitoare românce: „Fiecare avem o familie, avem copii în spate” (VIDEO)
WhatsApp
Proprietarul unei vinării din Italia a închiriat un avion privat pentru a aduce la lucru opt muncitoare din România despre care spune că îi sunt indispensabile. De mai bine de un deceniu, femeile merg de două ori pe an în peninsulă pentru a-l ajuta la vie. Anul acesta, din cauza restricțiilor cauzate de Covid-19, ele au fost întoarse de la granița cu Ungaria. Dar, pentru că sunt de neînlocuit, italianul a închiriat un avion privat care a aterizat la Cluj de unde au fost preluate cele 8 femei.
Sursa foto: captură Digi 24

„Vreau să spun că mâna de lucru în vie, în această zonă a Italiei, adică în Alto Adige, la granița cu Austria, de mai bine de 30 de ani provine din străinătate. În cazul meu, de aproximativ 10 ani am acest grup de doamne care vine din România. Este un grup pe care l-am instruit și care a învățat această meserie foarte delicată”, a spus Martin Foradori Hofstätter, proprietarul cramei.

Nimic nu prevestea în urmă cu câteva luni că va fi o întreagă aventură pentru Martin Foradori Hofstatter, proprietarul unei crame în nordul Italiei, să le aducă din România pe cele 8 femei care îl ajută de ani de zile la vie și fără de care nu se poate descurca. Dar, închiderea granițelor pentru limitarea răspândirii noului coronavirus a făcut din aducerea româncelor o misiune imposibilă. După ce a epuizat toate variantele, proprietarul cramei a închiriat un avion care a aterizat la Cluj, de unde le-a preluat pe românce și le-a dus în Italia.

„A fost un gest pe care îl pot numi nebunesc. Să trimiți un avion în Europa pentru a recupera mâna de lucru, nu cred că l-a mai făcut nimeni înainte. Am avut noroc apoi cu acest om de afaceri din Alto Adige, care ne-a pus la dispoziție avionul personal pentru această misiune de salvare din România”, a povestit Martin Foradori Hofstätter.

 

„Sunt multe persoane care au înțeles motivul acestui gest”

 

Pentru Martin, lipsa de mână de lucru specializată s-ar fi tradus, la sfârșitul sezonului, în pierderi importante. Mediatizarea gestului său a venit la pachet cu multe critici, dar la umbra lui sunt motive bine întemeiate.

„Sunt multe persoane care au înțeles motivul acestui gest, cum sunt și multe, din păcate, care m-au atacat și criticat pentru ce am făcut. Sunt persoane care nu știu nimic despre vin, despre vie. Cred că sticla de vin crește pe o plantă și că nu trebuie făcut nimic. Nu știu câtă muncă se află în spate. Nu este o chestiune în care nu vreau conaționali la muncă, italieni. Dar această meserie, în ultimii 30 de ani, conaționalii mei nu au mai vrut să o facă. Nici măcar nu au mai vrut să învețe meseria.

Suntem într-o situație dramatică, dar un lucru important pentru mine este și continuitatea. Eu nu pot lua pe cineva care să lucreze o lună, două, trei, oameni care atunci când vor începe lucrurile să se miște vor pleca. Eu am nevoie de continuitate”, spune proprietarul cramei.

 

„Lucrăm cu drag, ne place ceea ce facem”

 

Cele 8 românce muncesc la poalele Alpilor, pe o vale situată la 800 de metri altitudine.

„Uneori cântăm, când avem bună dispoziție mereu e așa. Lucrăm cu drag, ne place ceea ce facem. Suntem aici pentru familie și pentru bani. Munca noastră este apreciată”, spune Maria Codrea, care este muncitor sezonier.

„Aici este rodul, lăsăm două rezerve ca la anul să poată să formeze capul fruct. Ăsta e lemnul vechi, dăm jos de pe el, lăsăm doi lăstari la fiecare plantă și se face recolta”, explică Ileana Ciuc.

 

Femeile au venit în Italia pentru că salariile sunt mai mari

 

Româncele au stat 14 zile în izolare după ce au ajuns în Italia, iar testele efectuate au ieșit negative. Acum, singurul lor gând este să se întoarcă repede înapoi la familiile lor. La fel ca toți cei care lucrează sezonier, femeile au venit în Italia pentru că salariile sunt mai mari. Câștigă aici într-o lună cât în trei, sau poate chiar mai multe lucrate acasă. Asta dacă au unde.

„Nu ți se oferă un loc de muncă care să-ți permită să întreții o familie. Fiecare avem o familie, avem copii în spate, avem o casă de întreținut. La noi în țară nu ni se oferă. Aici, e altceva. Muncim, suntem departe de casă, dar avem pentru ce. Suntem apreciați pentru ceea ce facem”, a spus Maria Codrea.

 

Româncele sunt respectate

 

Româncele au contracte de muncă, sunt respectate și locuiesc în condiții dintre cele mai bune.

„Aceste doamne sunt angajate oficial, noi le punem la dispoziție un apartament, nu trebuie să plătească chiria, nu trebuie să plătească nici curentul, nu trebuie să plătească apă, încălzire. Totul este oferit de firmă”, a declarat Martin Foradori Hofstätter.

Renumită în toată lumea pentru Pinot Nero și Gewürztraminer, crama din Tramin poate conta pe colaboratoarele din România până în Iulie, dar cu toții speră că ele se vor putea întoarce fără peripeții și în septembrie, la cules.

 

107.000 de români vin să lucreze sezonier în Italia

 

După această criză de coronavirus, nu mai ascunde nimeni în Italia faptul că multe dintre aceste afaceri, terenuri, depind de mâna de lucru din afara Italiei. Și în mare parte de muncitorii care vin aici din Estul Europei.

În fiecare an, 107.000 de români vin să lucreze sezonier în Italia și o parte dintre ei ajung să lucreze chiar în aceste podgorii, de mai multe ori pe an. Cei care au avut de-a face cu români, care au lucrat cu români, au numai cuvinte de laudă. Spun că sunt oameni care pun suflet în ce fac, mai ales când vorbim de agricultură, a transmis Digi24.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel