Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia: Doliu în comunitatea ortodoxă a românilor din Torino. Preotul Lucian Roșu a plecat la Tatăl Ceresc
WhatsApp
În zorii acestui an, comunitatea românilor din Torino a rămas mai săracă. Unul dintre duhovnicii Parohiei Sfânta Cruce a trecut la cele veșnice, după o longă suferință.

„Cu părere de rău, vă aduc la cunoștință că, în seara aceasta, fratele nostru împreună-slujitor, Părintele Lucian Roșu (de la Torino), a trecut în veșnicie.
După o suferință ce durează de mai mulți ani, suferință care a atins cote maxime în vara și în toamna ce au trecut, a aflat odihna cea bine-meritată slujitorilor celor râvnitori ai lui Hristos. Să-l pomenim cu toții, rugându-l pe Mântuitorul Hristos, Biruitorul morții, să-i ierte toată greșeala, cea cu voia și cea fără de voie, și să-i facă parte de slujirea cea veșnică în soborul aleșilor Lui.

Să ne rugăm și pentru Preoteasa Amalia și pentru copiii lor, Nicolae, Paul, Diaconul Alexandru și Iulia, ca să se reverse peste ei mângâierea cea de Sus și harul dumnezeiesc, cel dătător de pace și liniște.

Veșnică odihnă robului lui Dumnezeu, Preotul Lucian, fratele nostru, și pomenirea lui din neam în neam!

Detaliile privitoare la slujba înmormântării se vor comunica ulterior“, a transmis +Episcopul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Anunțul a fost făcut și pe pagina de Facebook a Parohiei Ortodoxă Română Settimo Torinese “Sf. Ioan de la Râșca și Secu”. „Frați creștini vă anunț cu durere că acum o oră părintele Lucian de la parohia Sf. Cruce din Torino ne-a părăsit...Veșnica lui pomenire!“, este anunțul postat de ceilalți preoți pe pagina de Facebook.

„S-a dus dintre noi un OM extraordinar“

 

Sute de comentarii au început să curgă apoi la postarea care anunța nefericitul eveniment al trecerii în neființă a celui care a fost preotul Lucian Roșu. 

„Cale lină, luminată și cu Pace către Domnul! S-a dus dintre noi un OM extraordinar ce a știut să rămână veșnic în amintirea noastră prin faptele, activitățile pentru toată comunitatea românilor din Provincia Torino. Ultima dată când am vorbit mi-a zis 'Orice copil poate fi ascultator dacă e tratat cu răbdare și dragoste!' Din Taberele organizate de părintele Lucian îmi rămân amintiri vii cu filmate și fotografii. Doamne ajută familiei, băieților să poată continua a trăi cu bine după această...lipsă!
Dumnezeu să-l odihnească în pace ! Un preot special ! Condoleanțe familiei , părinților , socrilor ,multă putere să treacă aceasta mare durere!
Vaiiii ce tristețe ! Un om deosebit! Un preot desăvârșit! Dumnezeu să-l ierte și odihnească!
Cum părintele Lucian Roșu ..??? Nu-mi vine a crede... Dumnezeu să-l ierte....“, sunt doar câteva dintre mesajele scrise pe pagina de facebook a parohiei din Torino.

[citeste si]

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel