Potrivit Severe Weather, citat de observator.tv, cele mai afectate regiuni din nordul Italiei au fost Lombardia, Piemont și Veneto.
În provincia Brescia, doi frați români au murit într-o furtună. Românii în vârstă de 42 și 48 de ani erau împreună la pescuit. O a treia persoană care era cu ei a povestit ce s-a întâmplat.
Unul dintre bărbaţi a fost lovit cu putere în zona capului şi aruncat în apă. Fratele său a fost prins chiar sub copac. Al treilea participant la partida de pescuit a solicitat ajutor. S-au mobilizat pompieri, medici şi carabinieri, însă fără folos.
Cele două trupuri neînsufleţite au fost scoase cu greu din apă. Bărbatul care a alertat forţele de ordine a ajuns şi el la spital în stare de şoc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News