Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Cadavrul unui român, găsit pe un câmp: Fără haine, într-o baltă de sânge
WhatsApp
Mister în Roma după ce cadavrul unui român, în vârstă de 65 de ani, a fost găsit, ieri, pe un câmp, fără haine, într-o baltă de sânge.

Cadavrul românului a fost găsit într-un câmp din San Basilio, la periferia estică a Romei. Potrivit primelor informații oferite de autoritățile italiene, bărbatul se afla la pământ, fără haine, într-o baltă de sânge, anunță fanpage.it.

Cea mai probabilă ipoteză este cea a unui accident: bărbatul și-ar fi rănit grav piciorul din greșeală și scurgerea de sânge i-ar fi adus moartea.

 

Descoperirea macabră a fost făcută chiar de soția lui

 

Cadavrul a fost găsit ieri, în jurul orei 16.00, în via Castrocielo. Se pare că descoperirea macabră a fost făcută chiar de soția lui care era împreună cu niște vecini.

Românul obișnuia să meargă în acel câmp, iar primele informații din anchetă arată că din cauza unui accident și-ar fi rănit artera femurală, poate cu o ramură a unui copac, iar acest lucru ar fi dus la moarte prin sângerare.

Agenții secției de poliție San Basilio investighează problema. Corpul neînsuflețit este acum la dispoziția autorităților judiciare care așteaptă să înțeleagă dacă va fi autorizată sau nu autopsia pe corpul românului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel