Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Badantă ROMÂNCĂ, acuzată că ar fi FALSIFICAT TESTAMENTUL bătrânului. I-ar fi lăsat 389.000 euro și TREI CASE
WhatsApp
O badanta româncă este acuzată în Italia că ar fi falsificat testamentul unui bătrân de care a avut grijă, pentru a-i lua cei peste 380.000 de Euro din conturi și cele trei case. Femeia a fost trimisă în fața justiției.

Procurorii italieni au finalizat acum ancheta în cazul româncei de 50 de ani, însă scandalul a pornit de mai multă vreme. Românca l-a îngrijit pe Bruno Magnante, un italian din Veroli, localitate din provincia Frosinone. Îngrijitoarea i-a câștigat încrederea pensionarului și ajunsese să se ocupe și să decidă totul în casă. Italianul de 60 de ani ajunsese astfel să conviețuiască alături de româncă, potrivit Observator.

Anul trecut însă, starea lui Bruno Magnante s-a agravat și a murit într-un spital din Ciociaria, după ce a fost internat și la alte 3 clinici. După decesul bărbatului, spre surpriza familiei acestuia, românca s-ar fi prezentat la notar cu un document, susținând că e testamentul italianului, care i-ar fi lăsat astfel cei 389.000 de Euro pe care îi avea în conturi, dar și cele trei case pe care el le-a avut în proprietate.

 

Cum ar fi falsificat documentul


Cele două surori ale pensionarului mort nu i-au dat crezare însă îngrijitoare. Li s-a părut suspect faptul că documentul era scris cu litere mari și au făcut plângere Procuraturii din Frosinone.

În urma rezultatelor expertizei grafologice, s-a stabilit că documentul este un fals. Potrivit frosinonetoday.it, doar semnătura italianului era veridică.

Practic, documentul inițial avea un alt text, scris de pensionar, dar, printr-o anume procedură, românca ar fi reușit să îl șteargă, păstrând doar semnătura bărbatului. Ea ar fi scris apoi cu litere mari textul prin care trecea pe numele ei averea decedatului, spune Il Matino.

 

Îngrijitoarea, trimisă în judecată


Procurorii italieni au pus-o astfel sub acuzare pe româncă pentru fals și înșelăciune și au anunțat trimiterea ei în judecată.

Îngrijitoarea urmează să fie adusă în fața justiției pe 4 februarie 2020.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel