Un băiat în vârstă de 10 ani a sunat la numărul unic de poliție 112 și le-a spus agenților că a fost atacat și este rănit. După ce copilul a descris ce a pățit, cazul părea unul serios.
Carabinierii, au obținut primele informații despre starea băiatului și locația în care se află, așa că s-au grăbit să ajungă la fața locului. Mare le-a fost mirarea însă când au văzut că băiețelul de origine italiană era teafăr, iar atacul despre care vorbea era unul mai degrabă sentimental decât fizic.
Toată scena scoasă parcă dintr-o comedie, s-a întâmplat într-un centru din Valdarno, unde poliția locală s-a alarmat după ce a primit apelul din partea copilului. La început, carabinierii s-au temut ce era mai rău. Imediat cum au localizat zona "SOS", mașina echipajului Companiei San Giovanni Valdarno s-a deplasat rapid acolo. Echipajele erau pregătite să sară în ajutorul tinerei victime, însă singurul ajutor pe care îl puteau oferi era moral.
Băiețelul era foarte supărat pe o fată mai mare pe care o simpatiza. Din fericire nu a fost vorba de o agresiune din partea familiei sau a altor persoane. Copilul era rănit de faptul că fetița, sătulă de atențiile lui, i-a refuzat prietenia. Rănit mai mult în orgoliu decât trupește, copilul avea nevoie să-și exprime dezamăgirea în fața cuiva și, pentru a o face, a ales Poliția.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News