Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia a stabilit data alegerilor anticipate: 25 septembrie
WhatsApp
Italia va organiza alegeri anticipate pe 25 septembrie, după ce preşedintele Sergio Mattarella a dizolvat parlamentul în urma demisiei premierului Mario Draghi, transmit dpa şi Reuters, titrează Agerpres.

 Data alegerilor a fost anunţată într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri la Roma, au relatat agenţiile italiene ANSA şi Adnkronos, citând participanţi la reuniune.

Draghi, care va rămâne premier interimar, i-a mulţumit preşedintelui Mattarella pentru încrederea acordată. 'Trebuie să fim foarte mândri de munca pe care am depus-o în numele preşedintelui Republicii în serviciul cetăţenilor' a declarat el.

'Trebuie să ne ocupăm de urgenţe legate de pandemie, războiul din Ucraina, inflaţie şi costul energiei', le-a mai spus Draghi membrilor cabinetului.

El a mai afirmat că guvernul trebuie să implementeze Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), prin care Italia accesează miliarde de euro din fondul post-pandemie al Uniunii Europene în schimbul unor reforme, potrivit Agerpres.

 Mario Draghi și-a dat demisia din funcția de premier

 

 Mario Draghi l-a anunțat pe președintele Sergio Matarella că demisionează și va asigura interimatul până la alegerile anticipate programate să aibă loc cel mai probabil în toamna acestui an. 

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, i-a convocat la reşedinţa sa pe cei doi lideri ai parlamentului, în contextul în care ţara traversează o nouă criză politică după demisia premierului Mario Draghi, informează DPA.

Preşedintele Senatului, Maria Elisabetta Casellati, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico, sunt aşteptaţi joi după-amiază la Palatul Quirinal din Roma, potrivit unui comunicat al biroului lui Mattarella.

Criză politică fără precedent în Italia

 

Criza din Italia a fost transformată într-un spectacol cu accente de tragedie și populism galopant. Astăzi s-a jucat punctul culminant al acestei „scene“: Mario Draghi l-a anunțat pe președintele Sergio Matarella că demisionează și va asigura interimatul până la alegerile anticipate programate să aibă loc cel mai probabil în toamna acestui an. 

Draghi este considerat un tehnocrat și nu a fost bine văzut de o mare parte a clasei politice italiene, în special de populiști. Pentru a înțelege cum este posibil ca populiștii să îl demită pe Draghi, după o săptămână de tensiuni politice enorme, merită să ne amintim un precedent: confuzia enormă care a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie. La acea vreme, partidele politice nu au reușit să se pună de acord asupra unui candidat pentru a-i succeda președintelui Republicii, în condițiile în care candidatul predestinat părea a fi Mario Draghi. În cele din urmă, au fost nevoiți să-l realeagă din nou pe Mattarella, care spusese activ și pasiv că vrea să plece acasă.

În acea criză, clasa politică a dat dovadă de o mare ipocrizie: mulți parlamentari au spus că sunt alături de Draghi, dar când a venit momentul crizei l-au respins ca pe un "tehnocrat " cu o personalitate prea puternică pentru a fi nevoiți să-l suporte timp de șapte ani la Palatul Quirinal. El a fost îndepărtat cu justificarea că era mai bine pentru el să se afle la Palazzo Chigi, pentru a se ocupa de criza economică și de pandemie. Dar de atunci, mai ales în ultimele luni, partidele populiste care nu-l suportă pe "tehnocrat ul" Draghi, chiar dacă acesta s-a dovedit a fi un bun politician, au făcut tot ce au putut pentru a scăpa de el, este de părere Ángel Gómez Fuentes într-un editorial pentru ABC.

Cea mai simplă explicație care poate fi dată pentru această luptă care s-a încheiat cu căderea lui Draghi, este următoarea: premierul a acceptat postul în februarie 2021 pentru a conduce un guvern de uniune națională cu trei obiective: pandemia, criza economică și socială. Pactul a fost următorul: Draghi, în calitate de tehnocrat , dirijează orchestra, iar guvernul interpretează partitura. În ultimele luni, pe măsură ce se apropiau alegerile (în martie se încheie legislatura de cinci ani), populiștii (Mișcarea 5 Stele și Liga la guvernare, iar Fratelli d'Italia în opoziție), populiștii i-au spus lui Draghi că ajunge, că acum depinde de politică să conducă orchestra.

Citește mai multe în continuare AICI. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel