Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un șofer român de TIR, mort în timp ce încărca camionul. A fost strivit, iar medicii nu l-au mai putut salva
WhatsApp
Un șofer român de camion, în vârstă de 40 de ani, a murit, ieri seară, după ce a fost zdrobit de un tractor pe care îl încărca în TIR-ul său, în Melazzo, provincia Alessandria, Italia.

Tragedia a avut loc ieri seară, în jurul orei 20:00, în Melazzo. Un șofer român cu domiciliul în Novi Ligure, care se dusese în zonă să încarce mai multe tractoare, și-a pierdut viața în timp ce încărca unul dintre vehiculele în camionul cu care trebuia să le ducă acasă.

Din primele cercetări se pare că vehiculul agricol s-a răsturnat, strivindu-l pe român.

La fața locului au intervenit carabinierii, tehnicienii Spresal și cei medicii, dar nu a mai fost nimic de făcut pentru românul de 40 de ani.

 

Trupul neînsuflețit al românului a fost pus la dispoziția familiei

 

Anchetatorii vor trebui acum să clarifice dinamica accidentului și au deschis o anchetă. 

Tractoarele au fost ridicate, în timp ce trupul neînsuflețit al românului a fost pus la dispoziția familiei care acum dorește să-l înmormânteze creștinește.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel