Crima s-a petrecut în noaptea între 5 și 6 august 2015 în Pizzo din Italia. Pe de altă parte, soția românului, Stela Rezmuves, a fost achitată.
Procurorul general solicitase anularea sentinței de apel pentru ambii inculpați, urmărindu-se și recunoașterea infracțiunii de tâlhărie împotriva unei alte persoane. În același timp, el solicitase reînnoirea anchetei, având drept scop audierea unui martor. Dar aceste cereri nu au fost acceptate de judecătorii Curții Supreme.
Cei doi români au fost arestați în februarie 2016. În primă instanță, Curtea îl condamnase pe Dorel Varga la 25 de ani și o achitase pe Stela Rezmuves. Procurorul Vibo Valentia depusese însă recurs în apel. Verdictul fusese însă confirmat și în a doua instanță. Varga a fost apărat de avocatul Giuseppe Di Renzo, femeia de avocatul Nino Catalano, iar familia victimei a fost asistată de avocatul Francesco Sorrentino.
Reamintim că cei doi români au fost acuzați că au ucis un italian și l-au aruncat în mare, ca să-și piardă urmele. Potrivit rechizitoriului, cei doi inculpați români l-au lovit pe Giglio Palmo Ciancio, în vârstă de 79 de ani, în cap cu un instrument contondent, apoi i-au sustras 800 de euro și telefonul său mobil.
Crima a fost comisă în Pizzo Calabro, în localitatea Stazione, între 5 și 6 august 2015. Ulterior, cei doi români, care nu avea un domiciliu stabil și care locuiau alternativ în Rosarno, Nicotera și alte orașe din zona Vibonese, l-au târât pe bătrânul inconștient în mare, unde s-a înecat. Necropsia a stabilit că acesta era încă în viață, dar inconștient. Bătrânul italian a murit înecat în mare în cele din urmă.
Bărbatul a dispărut în dimineața zilei de 5 august 2015 din casa lui. Membrii familiei au raportat dispariția, iar de atunci nu au mai aflat nimic despre el. Corpul său a fost descoperit în mare, la Pizzo, de o femeie care a alertat Garda de Coastă. Aceștia au ajuns la fața locului și au recuperat cadavrul.
Oamenii legii l-au prins pe criminal după ce acesta ar fi comis „greșeala" să-i folosească telefonul mobil. Înregistrările telefonice au permis poliției să reconstruiască tot traseul cuplului de români.
Procurorul din Vibo Valentia a cerut pedeapsă pe viața pentru ambii inculpați, însă nu a reușit să obțină condamnarea decât pentru bărbat. Din câte se pare, românul a fost cel care l-a ucis pe italian pentru a-l jefui, soția acestuia neștiind ce a făcut soțul ei, astfel că pentru ea s-a decis achitarea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News