Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. O amplă rețea de români, destructurată: Obligau conaționale să se prostitueze și le amenințau familiile
WhatsApp
O vastă rețea criminală dedicată prostituției în provincia Vicenza, care a servit drept bază operațională și logistică și pentru provinciile învecinate, a fost desființată de echipa mobilă Berica, în Italia. Reținerile au început în zorii zilei de astăzi și s-a ajuns la arestarea a 15 persoane aparținând unei asociații criminale de naționalitate română.
Spania. Barbat, arestat după ce a recrutat o româncă prin metoda "Lover Boy" și a obligat-o să se prostitueze

În fruntea grupării criminale transnaționale se află românul Cătălin M., cu funcții de promotor și organizator. Acesta a fost arestat alături de cetățenii români Mihai Valentin P., Florian C., Alina Georgiana T., precum și italienii Filippo R. și Dario C..

Alți șapte cetățeni români sunt anchetați și au mandate de arestare. În aceste momente se fac percheziții în casele lor. Dispoziția a fost emisă pentru asociere infracțională care vizează sprijinirea și favorizarea prostituției femeilor de naționalitate română de origine romă. 

Activitatea de investigare a constat în participarea activă și infiltrarea în gruparea criminală. Imediat au fost identificate rolurile italienilor și ivorienilor care au îndeplinit sarcina de șoferi, având grijă de însoțirea femeilor în locurile în care se desfășura prostituția, pe stradă sau la casele clienților.

 

Victimele erau românce

 

Victimele erau de obicei femei tinere, din familli dezorganizate, neștiind inițial de destinația lor către prostituție. Acestea erau lipsite total de abilități de apărare și controlate constant de exploatatorii care exercitau amenințări și violențe asupra lor, amenințând chiar membrii familiilor lor din România.

„Ancheta – care capătă și mai multă valoare simbolică de ziua internațională dedicată eliminării violenței împotriva femeilor – a confirmat modul în care criminalitatea organizată de origine română este implicată în mod deosebit în Italia în prostituție, adăugând noile forme prostituției: "indoor" față de tradiționala abordare a clienților ”pe stradă””, anunță procurorul din Vicenza.

Fetele erau uneori conduse cu mașina până la domiciliul „clientului” – cu ajutorul șoferilor – pentru a depăși restricțiile impuse de urgența pandemică.

 

Italian, prins în mașină cu trei românce

 

Ancheta a pornit de la verificarea efectuată în data de 16 ianuarie  de către personalul secției de poliție Bassano del Grappa a autoturismului condus de un italian, la bordul căruia au fost identificate trei românce. Investigațiile ulterioare au arătat implicarea activă în practica prostituției.

Împărțirea atentă a sarcinilor în cadrul grupării criminale prevedea divizarea în cupluri exploatator-victime. Deși oamenii legii au constatat mobilitate a rețelei în provinciile adiacente, totuși aceștia au păstrat provincia Vicenza ca punct de referință stabil din punct de vedere logistic, având un apartament în municipiu.

 

Organizația criminală română, control strict asupra porțiunilor de „trotuar”

 

Organizația criminală română a exercitat un control strict asupra zonelor determinate de „trotuar” pentru prostituția victimelor de-a lungul drumului regional 11, la periferia orașului Vicenza.

Ordinul de reținere a fost necesar din cauza pericolului concret al evadării suspecților, întrucât din operațiunile de interceptare a reieșit intenția grupului infracțional de a muta activitatea ilegală în alte țări europene, în special în Marea Britanie și Germania.

Având în vedere caracterul transnațional al anchetei, poliția menține contacte de colaborare investigativă cu autoritatea judiciară română sub coordonarea Eurojust.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel