Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Muncitori români, moarte cumplită pe autostradă. Mașina care îi transporta acasă s-a răsturnat
WhatsApp
Doi români, în vârstă de 25, respectiv 52 de ani, au murit, ieri, într-un cumplit accident pe A29 Palermo-Mazara del Vallo din Italia. Alți doi români au fost răniți. 

Mort la fața locului în teribilul accident din Cinisi, Sicilia din Italia, a fost Petre N., în vârstă de 52 de ani, cu domiciliul de ceva vreme în Palermo. Impactul a fost pentru român fatal de-a lungul A29 Palermo-Mazara del Vallo direcția Palermo. După ore de agonie în spital, tânărul român de 25 de ani, rănit grav în accidentul de ieri după-amiază, s-a stins din viață.

 

Cei patru muncitori români se întorceau acasă de la muncă

 

Un autoturism care circula pe A29 Palermo-Mazara del Vallo a avut un impact violent, iar muncitorul român de 52 de ani a murit pe loc. Alte trei persoane, care se aflau în aceeași mașină cu Petre, au fost rănite.

Un elicopter 118 a aterizat la locul accidentului grav și l-a transportat pe unul dintre cei trei răniți, un tânăr de 25 de ani, la Spitalul Civic din Palermo, însă a murit la scurt timp. Ceilalți doi au suferit răni mai puțin grave și au fost transportați cu ambulanța la camera de urgență a Villa Sofia din Palermo.

Petre era zidar și se întorcea acasă împreună cu alți trei colegi, conaționali, după o zi de lucru petrecută la Alcamo. Cei patru români se aflau la bordul unui Fiat 600 care, din motive care nu au fost încă stabilite, s-a răsturnat pe asfaltul carosabilului. Unul dintre răniți ar fi fost lovit violent de o camionetă care și-ar fi continuat cursul.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a afla cu exactitate cum s-a petrecut tragedia.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel