Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Muncitor român, mort după ce a căzut de la înălțime: Florian nu a mai putut fi salvat de medici
WhatsApp
O altă tragedie la locul de muncă în Lombardia din Italia. Cea mai recentă victimă este Florian U., un muncitor de origine română, în vârstă de 46 de ani, care a murit aseară, în jurul orei locale 22.30, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ cinci metri. 

Accidentul s-a produs într-un magazin de vânzare de accesorii de mobilier din Cusago, provincia Milano din Italia. Dinamica accidentului nu a fost încă stabilită, dar, conform unei reconstituiri inițiale, muncitorul român înlocuia un oblon în cadrul lucrărilor de întreținere ale companiei când a căzut lovindu-se violent cu capul de asfalt. Pentru românul de 46 de ani nu a fost nimic de făcut: a murit pe loc.

 

Muncitorul român nu avea cască sau echipament de protecție

 

Se pare că muncitorul român se urcase în vârful unei scări, fără cască sau echipament de protecție. În acel moment și-a pierdut echilibrul și a căzut la pământ. Colegii săi au sunat imediat la 118, dar salvările sosite imediat la fața locului au fost în zadar. Bărbatul nu și-a mai revenit și a murit înainte de a fi transportat la spital.

Parchetul din Milano a deschis dosar pentru omor din culpă și cu siguranță va fi dispusă o autopsie de către procurorul Elisa Calanducci. O evaluare necesară care va ajunge în evidențele anchetei coordonate de agenții de mediu, sănătate, siguranță și muncă.

 

Alți muncitori, morți la serviciu

 

În această dimineață, un alt accident de muncă la Milano. Un tânăr de 28 de ani a fost copleșit de prăbușirea unui zid la care lucra într-un subsol din Viale Monza, în zona Pasteur. Tânărul a fost extras din dărâmături și dus în stare gravă la spitalul Niguarda.

În data de 10 martie, un muncitor de 33 de ani a murit, iar un coleg de 26 de ani a fost dus la spitalul din Desio, după un accident pe un șantier din Biassono. În timp ce pe 11 februarie, la Milano, un muncitor de 55 de ani a murit pe loc, iar un coleg de 26 de ani a fost transportat la spital, după ce ambii au căzut în puțul liftului unei clădiri din Viale Monza.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel