Publicitate
Totul s-a petrecut în urmă cu câteva zile în orașul Corigliano-Rossano, în timpul unei petreceri aniversare, în fața unui restaurant situat lângă biserica Santa Maria delle Grazie, scrie Il Giornale. Violențele au fost surprinse de camerele de supraveghere din zonă, iar imaginile au fost analizate de polițiști care i-au identificat pe bătăuși. Trei bulgari sunt în arest la domiciliu și un român este în arest preventiv.
Potrivit declarațiilor martorilor, mai mulți cetățeni bulgari sărbătoreau o zi de naștere când trei cetățeni români, care nu au fost invitați, au intrat printre mese și au întrerupt toasturile.
Românii și bulgarii au început să se înjure și s-au luat la bătaie. În câteva clipe s-a declanșat iadul, scriu jurnaliștii italieni. Unul dintre patroni a fost grav rănit la gât, după ce a fost tăiat cu o sticlă spartă. Alți doi bărbați au fost răniți ușor. O baltă imensă de sânge apăruse la locul agresiunilor. Trecătorii au văzut cum bătăușii au început să arunce cu mese, scaune, sticle și alte obiecte.
La fața locului au intervenit carabinierii din Corigliano-Rossano, dar și echipaje de prim-ajutor.
Polițiștii au demarat imediat o anchetă.
Autoritățile din Calabria au condamnat ieri escaladarea violențelor care afectează Corigliano-Rossano.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News