Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Incendiu puternic în portul Ancona. Localnicii, sfătuiţi să stea în case, cu ferestrele închise
WhatsApp
Un incendiu de proporții a izbucnit în zona portului Ancona. Flăcările au pornit de la o magazie. Mai multe echipe de pompieri din Ancona, Macerata și Pesaro au intervenit la fața locului cu autocisterne și camioane cu scară. Se auzeau și bubuituri. Nu există victime sau răniţi. O coloană groasă de fum s-a ridicat de la locul incendiului, fiind vizibilă de la kilometri întregi, potrivit ilrestodelcarlino.it şi tgcom24.mediaset.it.
sursa foto: tgcom24.mediaset.it

Numeroase echipe de pompieri au sosit la faţa locului, alături de echipe din Macerata și Pesaro, cu 12 autocisterne și două camioane cu scară. 

De asemenea, vehiculele poliției au intervenit la fața locului și au „încercuit” zona.

Flăcările ar fi distrus mai multe camioane și ar fi afectat depozite unde se găsesc solvenți, vopsele și alte materiale potențial toxice. În zonă există o companie care produce azot lichid, o centrală electrică, o centrală de metan.

În jurul orei 2 dimineața, pompierii au reușit să aducă focul sub control, dar operațiunile de stingere sunt încă în desfășurare.

Cetăţenii sunt sfătuiţi să mențină ferestrele închise ca măsură de precauție, în așteptarea rezultatelor analizelor Arpam și Asur. Municipalitatea a închis, de asemenea, toate școlile, universitățile, parcurile și facilitățile sportive în aer liber ca măsură de precauție. Coloana înaltă și densă de fum este vizibilă chiar de la câțiva kilometri distanță și există un miros acru în oraș.

sursa foto: tgcom24.mediaset.it

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel