O patrulă de poliţie s-a deplasat pe via Bartolomeo Binelli, din Roma, după ce un trecător care se afla în zonă cu fiul său a observat un tânăr insultat şi ameninţat de o gaşcă de băieţi agresivi, care intenţionau să îi fure acestuia telefonul mobil şi portofelul.
Poliţiştii i-au găsit la faţa locului atât pe agresori, cât şi pe victimă.
Tânărul le-a povestit apoi că în timp ce se întorcea acasă, a fost urmărit de cei cinci băieţi care l-au ameninţat tot drumul şi chiar l-au lovit în gât când a încercat să scape de ei. Vecinii şi trecătorii au fost alertaţi de ţipetele sale şi au sunat la poliţie.
Cei cinci minori nu aveau nici documente, nici rezidenţă în Roma. Toţi au fost conduşi la secţie pentru a fi identificaţi şi pentru a contacta părinţii.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News