Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Dreptate pentru Ana, românca însărcinată găsită cu gâtul tăiat pe un câmp sub niște ramuri de copaci
WhatsApp
Antreprenorul din Partinico, Antonino Borgia, a fost astăzi condamnat la închisoare pe viață, acuzat că a ucis-o pe Ana Maria Lacramioara Di Piazza, cu zece răni înjunghiate, pe 22 noiembrie 2019.
Italia. Dreptate pentru Ana, românca însărcinată găsită cu gâtul tăiat pe un câmp sub niște ramuri de copaci

Sentința a fost emisă de Curtea de Asize din Palermo prezidată de Sergio Gulotta. Ana Maria, în vârstă de 30 de ani, locuia de ani de zile în Giardinello, a fost urmărită pe stradă și apoi înjunghiată.

Borgia a fost acuzat de crimă voluntară, premeditată și agravată și de ascunderea corpului neînsuflețit al Anei. Antreprenorul a fost acuzat și de avortul româncei. Mama Anei și fiul de 11 ani au fost părți civile în proces, potrivit palermo.gds.it. 

 

Ana, adoptată de mică de o familie de italieni

 

Ana Maria Lăcrămioara Di Piazza, în vârstă de 30 de ani, s-a născut în România, dar a fost adoptată de mică de o familie de italieni din localitatea Giardinello, provincia Palermo. În dimineața de vineri, 22 noiembrie 2019, Lăcrămioara a fost ucisă de Antonino Borgia, un italian de 51 de ani.

Bărbatul are o firmă de construcții și este însurat, dar a început o relație cu tânăra de origine română. Lăcrămioara se pare că l-a înștiințat pe Borgia că era gravidă, copilul fiind al bărbatului italian și i-ar fi cerut acestuia suma de 3.000 de euro, amenințând totodată că-i va spune soției lui totul despre relația lor dacă nu-i va da banii.

 

I-a tăiat gâtul cu cuțitul

 

Borgia și Lăcrămioara s-au întâlnit în dimineața zilei de 22 noiembrie 2019 în localitatea Balestrate de unde au pornit apoi la bordul unei furgonete albe spre un șantier unde firma bărbatului italian executa unele lucrări. Odată ajunși la șantierul respectiv, cei doi au întreținut un raport sexual, apoi au început să se certe. În acel moment, bărbatul italian a scos un cuțit și a înjunghiat-o pe tânăra de origine română în burtă.

Ea a încercat să fugă, dezbrăcată, dar Borgia a reușit să o prindă și a obligat-o să urce din nou în furgoneta lui. Bărbatul a promis atunci că o va duce la spital, dar pe drum cei doi au început din nou să se certe, iar el a lovit-o în cap cu un baston, apoi i-a tăiat gâtul cu cuțitul.

Violențele bărbatului au fost semnalate către carabinierii din Partinico de doi martori, dar Borgia a reușit să ascundă trupul neînsuflețit al tinerei de origine română pe un câmp agricol dintre Balestrate și Partinico. Carabinierii au descoperit cadavrul după câteva ore, pe care l-au găsit înfășurat într-o prelată, legat și ascuns sub niște ramuri de copaci.

 

Bărbatul s-a gândit la crimă după ce Ana Maria l-a anunțat că este însărcinată

 

Borgia a devenit suspect destul de repede, pentru că relația celor doi era cunoscută, mai ales în localitatea în care locuia tânăra. După ce anchetatorii au adunat suficiente probe împotriva lui și l-au arestat, bărbatul și-a recunoscut fapta, dar a spus că a comis-o pentru că iubita lui îl șantaja cerându-i bani ca să nu-i spună soției lui de relația pe care o aveau.

Însă a ancheta a arătat că fapta fusese premeditată, iar bărbatul s-a gândit la crimă după ce Ana Maria l-a anunțat că este însărcinată și i-a spus că îl iubește, potrivit gazzettamolisana.com.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel