Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Badantă româncă, dată pe mâna carabinierilor de propriul soț după ce i-a adus niște bani acasă. Ambii au fost condamnați
WhatsApp
O badantă româncă, în vârstă de 41 de ani, și soțul ei, un român de 47 de ani, au fost astăzi condamnați de judecătorii din Pesaro, regiunea Marche din Italia, la câte doi ani de închisoare.
Îngrijitoare româncă, acuzată că maltrata bătrânii dintr-un azil din Italia, a fost declarată nevinovată / Foto ILUSTRATIV

Cuplul de români, rezident în Vallefoglia, a fost trimis în judecată pentru un caz de furt și folosire necorespunzătoare a cardurilor. Potrivit procurorilor, românul a ajuns să fie judecat sub acuzația de primire de bunuri furate.

Conform rechizitoriului, românca lucra ca îngrijitoare în casa unei pensionare. Într-o zi, românca a luat cardul femeii și s-a dus să facă o retragere de la bancomat. Apoi, s-ar fi dus la soțul ei, i-ar fi dat suma de 500 de euro în numerar și a dus cardul pensionarei înapoi. 

Însă, până să ajungă cardul înapoi la bătrână, a fost deja raportat dispariția acestuia. Soțul badantei românce s-a prezentat spontan carabinierilor de la Montecchio și și-a denunțat soția, apoi a ajuns în judecată sub acuzația de primire de bunuri furate. Femeia a fost acuzată de furt și retragere.

 

Românul avea antecedente pentru fapte similare

 

Se pare că românul a mai fost deja condamnat anterior pentru fapte similare. În timp ce pentru româncă s-a luat în vedere împrejurarea agravantă de a fi profitat de faptul că este badanta victimei. 

Cuplul de români a fost apărat de avocatul Marco Defendini. În urma procesului, cu o procedură prescurtată, bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru auto-calomnie. Aceeași pedeapsă de doi ani a fost dată și pentru badanta româncă, acuzată de furt și folosire necorespunzătoare a cardului de credit.

 

Badantă româncă, acuzată că a golit conturile pensionarului pe care îl îngrijea

 

Recent, o altă badantă româncă a fost acuzată că și-ar fi însușit 90.000 de euro din conturile pensionarului pe care în îngrijea în Bologna, Italia. Ea i-ar fi cumpărat Viagra bătrânului și și-ar fi adus prietenele acasă la general pentru a-i lua banii.

Veronica B., în vârstă de 56 de ani, a apărut în fața magistraților pentru a răspunde acuzațiilor. Potrivit ancetatorilor, badanta româncă ar fi golit conturile pensionarului pe care îl îngrijea, general în armată în vârstă de 94 de ani, cu domiciliul în zona Mazzini. O poveste care a început în 2013 și s-a încheiat în instanță. Badanta româncă, apărată de avocatul Pierfrancesco Uselli, a fost acuzată și apoi achitată pentru delapidare. Pe scurt, o poveste lungă care riscă să devină „infinită” având în vedere că acum prima audiere a noului proces a fost stabilită de judecător abia în iulie 2023.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel