Începând de sâmbătă la miezul nopţii, limita pentru adunările publice va fi de asemenea redusă de la 20 la 10 persoane, scrie Agerpres.
"Situaţia este pur şi simplu de aşa natură încât este inevitabil să se recurgă la aceste înăspriri", a explicat şefa guvernului islandez Katrin Jakobsdottir, invocând necesitatea de a proteja sistemul de sănătate, unde situaţia este în prezent una considerată tensionată.
Celelalte măsuri intrate în vigoare la sfârşitul lui decembrie şi prelungite marţi pentru trei săptămâni rămân neschimbate: piscinele, sălile de sport şi staţiunile de schi pot primi până la 50% din capacitatea lor maximă, iar restaurantele pot rămâne deschise până la orele 21:00, ultimii clienţi trebuind să fie evacuaţi cel târziu la orele 22:00.
Chiar dacă valul de COVID-19 pe care îl traversează Islanda de la mijlocul lui decembrie este în prezent stabil, numărul de noi contaminări zilnice se situează între 1.100 şi 1.200, potrivit cifrelor oficiale, care nu au mai fost înregistrate în această ţară de la începutul pandemiei.
Islanda, care se număra înainte de valul Omicron printre ţările din Europa cu cele mai puţine cazuri de COVID-19 în raport cu populaţia sa, a înregistrat vineri 1.221 de cazuri în 24 de ore.
În total, Islanda a înregistrat 44.947 de contaminări şi 44 de decese de la începutul epidemiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News