Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ÎPS Teodosie se opune restricţiilor impuse de autorităţi de a interzice pelerinajele: „Îmi voi căuta avocaţi“
WhatsApp
După ce prefectul judeţului Constanţa, Silviu-Iulian Coşa, a declarat că venirea pelerinilor din alte localităţi sau judeţe la sărbătoarea Sfântului Andrei, la 30 noiembrie, este interzisă, ÎPS Teodosie a anunţat că se opune restricţiilor impuse de autorităţi, privind limitarea răspândirii noului coronavirus, care nu permit organizarea de pelerinaje.

Conform prefectului Silviu-Iulian Coşa, la Peştera Sfântului Andrei vor putea merge doar locuitorii comunei Ion Corvin, pe baza cărţii de identitate. Slujba se va desfăşura ţinând cont de toate restricţiile impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Arhiepiscopul Tomisului susţine însă că nu există niciun motiv pentru a fi interzise evenimentele religioase de la lăcaşul de cult cu ocazia sărbătorii Sf. Apostol Andrei.

Ierarhul ameninţă în primă fază că, dacă pelerinajul va fi interzis, va căuta nişte avocaţi foarte serioşi pentru a ataca în instanţă decizia. „Trebuie să avem chiar o sentinţă în sensul acesta şi vom face o intervenţie. (…) voi căuta cei mai iscusiţi jurişti, care deja m-au căutat. Eu voi începe demersurile, îmi caut nişte avocaţi foarte serioşi, pentru că, nu putem să fim împiedicaţi să mergem la vatra noastră părintească, la originea noastră spirituală. Vom ţine toate regulile, este un loc atât de larg acolo. Cum să nu ajung eu la peşteră în ziua Sfântului Andrei. Este imposibil! Şi cum să nu ajungă constănţenii acolo? Dar, eu cred că pot să ajungă toţi românii. Este adevărat Apostolul tuturor românilor. Aici nu este o sărbătoare locală, este o sărbătoare naţională, şi chiar a fost pusă în calendar ca sărbătoare naţională, sărbătoarea Sfântului Andrei, alături de 1 decembrie, de asemenea sărbătoare naţională, care ţine de unirea tuturor românilor într-o singură ţară„, a declarat arhiepiscopul Tomisului la postul de radio al Arhiepiscopiei, citat de Adevarul.ro.

 

„Nu mă mulţumesc cu nişte restricţii care n-au logică..„

 

 Acesta a adăugat că nu se mulţumeşte cu „restricţii care nu au nicio logică şi care restrâng drepturile noastre de închinători”. „Eu voi face toate demersurile. De azi într-o săptămână când ne vedem trebuie să avem deja… vom merge chiar să ne susţinem drepturile noastre de închinători, în instanţă. Eu nu mă mulţumesc cu nişte restricţii care n-au logică şi care ne restrâng drepturile noastre de închinători”, a mai precizat Teodosie. Mii de pelerini veneau în fiecare an la Peştera Sfântului Andrei, pe 30 noiembrie, pentru a se închina în locul în care teologii susţin că ar fi călcat chiar primul apostol al lui Hristos. Sf. Apostol Andrei este declarat Ocrotitorul României.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel