Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Incident la o grădință în România: Dulapul a CĂZUT peste un copil de 5 ani
WhatsApp
Potrivit reprezentanților Poliției Constanța, copilul de 5 ani a fost rănit după ce peste el a căzut un dulap. Incidentul a avut loc miercuri la grădinița „Perluțele Mării” din Constanța. Primele date arată că dulapul a căzut după ce copilul s-a agățat de el, susțin polițiștii.
Copii

La fața locului a fost trimis un echipaj medical.

Conform reprezentanților Ambulanței, copilul prezenta un traumatism în zona lombară, era stabil și a fost transportat la spital, unde i s-au făcut investigații. Medicii urmează să stabilească dacă acesta va rămâne în spital.

Totul s-ar fi produs pe hol

 

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Constanța susțin că incidentul s-a produs în holul grădiniței, iar dulapul s-a răsturnat doar parțial peste copil.

„Referitor la cazul de la Grădiniţa cu Program Prelungit Perluţele Mării, din primele informaţii ştim că, în cursul zilei de astăzi (miercuri-n.r.), după terminarea programului, unul dintre copii a fost preluat de la grupă de către mama sa, a ieşit pe hol înaintea mamei şi, în timp ce se juca, un dulap s-a răsturnat peste el, dar numai parţial, căci obiectul de mobilier a rămas sprijinit de peretele opus, holul fiind îngust. Conform procedurii, a fost anunţat Serviciul 112 şi, implicit, Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Din datele pe care le avem până în prezent, la sosirea echipajului de urgenţă medicală, copilul era conştient, având numai câteva zgârieturi la o ureche şi la degete (fără sângerare abundentă)", au transmis reprezentanții ISJ Constanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel